Francezii beau mai puţină şampanie şi cheltuiesc mai puţin pe jucării, pentru că taxele mai ridicate, situaţia economică tot mai dificilă şi emigrarea mai multor personalităţi afectează buna dispoziţie a populaţiei.


"Există o supărare, o tristeţe în rândul populaţiei franceze în acest moment, ceea ce a condus la consumarea a ceva mai puţină şampanie în acest an. Consumul de şampanie merge mână în mână cu dispoziţia ţării. Astăzi nu avem parte de o dispoziţie favorabilă sărbătorii", comentează pentru Financial Times Paul-Francois Vranken, preşedinte şi director general al producătorului de şampanie Vranken Pommery Monopole, citat de Mediafax.

Dispoziţia francezilor s-a înrăutăţit în ultimele zile, pe fondul disputei dintre guvernul de stânga şi actorul Gerard Depardieu, care a criticat planul preşedintelui Francois Hollande de a majora, de la 1 ianuarie, la 75% taxa aplicată locuitorilor cu cele mai ridicate venituri.

Depardieu a declarat săptămâna trecută că va renunţa la cetăţenie după ce ar fi fost "insultat" de premierul Jean-Marc Ayrault, care a calificat decizia actorului de a se muta în Belgia drept "patetică".


Miliardarul Bernard Arnault, şeful gigantului LVMH şi cel mai bogat francez, a aplicat de asemenea pentru obţinerea cetăţeniei belgiene, criticând planurile guvernului de a creşte taxele.

Totodată, statul a crescut cu 14% accizele pe alcool. Perond Ricard, unul dintre cei mai mari producători de vinuri şi şampanie din ţară, a raportat vânzări în scădere cu 8% în trimestrul al treilea pe piaţa locală, acuzând creşterile de taxe.

Vânzările de şampanie au scăzut cu 5% în Franţa în primele zece luni ale anului, iar în restul Europei cu 6%, potrivit datelor asociaţiei patronale CIVC.

Piaţa jucăriilor a avut de asemenea de suferit din cauza proastei dispoziţii a francezilor.

"Pentru prima dată, jucăriile au devenit în acest an o variabilă în bugetele familiilor din Franţa. Oamenii nu mai aleg în funcţie de tipul jucăriei, tot ceea ce contează este preţul", se plânge Serge Papin, şeful reţelei de supermarketuri Systeme U.

Preşedintele Francois Hollande a declarat sâmbătă că anul viitor va fi unul dificil, în timp ce institutul naţional de statistică Insee a prezentat estimări neplăcute pentru evoluţia economiei.