Ministrul francez de Interne, Manuel Valls, a anunţat că a decis să nu mai fie acordate ajutoare financiare romilor care acceptă repatrierea în ţările de origine, potrivit Mediafax.

"Organizaţiile neguvernamentale şi asociaţiile consideră că aceste ajutoare au contraefecte. Vom schimba acest sistem", a spus Valls, fără a oferi un calendar concret.

"Aceste ajutoare creau un circuit între România şi Franţa", a subliniat Valls, care denunţase în septembrie "efectele perverse" ale sistemului.

Conform asociaţiilor, numărul romilor din Franţa rămâne constant - între 15.000 şi 20.000 -, pentru că persoanele expulzate revin.

 Ajutorul financiar pentru repatriere a fost de 300 de euro pentru adulţi şi de 100 de euro pentru minori.

Anul trecut, peste 10.600 de persoane au beneficiat de acest ajutor, dintre care 2.000 de minori, conform Oficiului francez pentru imigraţie.

Ministrul francez de Interne a insistat că este nevoie de o strategie pentru integrarea romilor. "Trebuie să depăşim stigmatizarea în problema romilor, nu pot fi folosiţi ca o minge plimbată dintr-o parte în alta", a spus el.