Nu a existat nicio reacţie la nivelul acestei pieţe, faţă de un adevăr pe care se pare că mai toţi cei care lucrează în acest domeniu îl cunosc. Explicaţia acestei lipse de reacţie constă în ceea ce mulţi numesc „componenta mioritică de business” şi care dacă ar fi administrată ar scoate din piaţă mulţi jucătorii a căror filosofie de afaceri nu are nicio legătură cu vreo raţiune financiară. 



Poliţele de răspundere civilă auto (RCA) şi asigurările auto facultative (Casco) sunt printre cele mai vândute produse de asigurare din România.  După primele nouă luni ale anului trecut, de exemplu, asigurările auto şi poliţele property însumau aproape 80% din subscrierile pe segmentul asigurărilor generale. 

„Una dintre principalele caracteristici ale crizelor este creşterea criminalităţii. Iar fenomenul fraudei în asigurări reprezintă o mica parte din ceea ce numim fraudă financiară globală. Una din principalele trăsături ale acestui fenomen este că sistemul se fraudează atât din exterior cât şi din interior. Eu sunt convins că nu se pot comite fraude în asigurări fără complicitatea unor oameni din sitem. Vorbim, aşadar, de frauda internă şi externă, care merg mână în mână”, spune Ionel Dima, director AVUS.

De aceeaşi părere este şi Ion Moise, directorul general al e-Claims Management, care spune că fenomenul fraudelor cu asigurări CASCO a luat amploare, în lipsa unui control coerent al acestor contracte. „În momentul în care se încheie contractul, nimeni nu verifică dacă acel client a mai încheiat un act similar cu alt asigurător. În această perioadă economică dificilă, fenomenul este mai amplu ca înainte şi poate din aceasta cauză se şi discută mai intens despre el”, subliniază Moise.

Estimarea privind pierderile ce vor fi suportate de asigurători vine în contextul în care piaţa asigurărilor a înregistrat in 2011 un minus de 78 de milioane euro, de opt ori mai mare comparativ cu rezultatul înregistrat cu un an înainte.

Având în vedere rezultatul menţionat, apare întrebarea firească privind măsurile luate de asigurători în vederea controlării acestui fenomen. Înainte de a oferi un răspuns, trebuie să vedem însă cum se realizează acest tip de fraude.

Modus Operandi

Inventivitatea de care dau dovadă infractorii, atunci când e vorba de „înscenarea” unui accident de pe urma căruia vor încasa despăgubiri s-a rafinat foarte mult în ultimii ani.

„ Trebuie să vorbim în primul despre frauda care pleacă de la un eveniment real. Adică, două maşini se lovesc, iar unul dintre şoferi comite o fraudă prin mărirea prejudiciului, adică are câteva zgârieturi, dar are grijă să mai aplice câteva lovituri, să spargă un far şi uite aşa va beneficia de reparaţii mai ample. Însă cazul cel mai greu şi care implică valori mai mari este acela în care evenimentul nu există. Să zicem că loviţi într-o noapte maşina de un stâlp, este o maşină foarte scumpă, aţi consumat alcool, iar cineva care se ocupa de lucruri de acest gen ştie să vă dea cele mai bune sfaturi şi vă învaţă să vă duceţi să declaraţi un alt eveniment", explică Dima.

Acesta mai adaugă că vorbim despre fraudă şi atunci când în cadrul reparaţiilor la service, în loc să se înlocuiască piesa defectă cu una originală, care costă 1.000 lei, se aduce una care care costa 100 de, însă cu asigurătorul se decontează 1.000 de lei.

„Modul de lucru este divers. Pot fi accidente reale raportate la mai mulţi asigurători şi pentru o daună se încasează de la toţi. Sau pot fi înscenări de accidente, raportate la fiecare asigurător şi încasate. La unul este o avarie pe partea dreaptă, la unul pe stânga, şi alta pe spate. Sunt practic trei accidente înscenate, iar aceste înscenări sunt de regulă cu piese avariate care sunt puse, căci şi asta este o alta vulnerabilitate a sistemului, tot acesta fiind cel care furnizeaza epave.Maşinile avariate intră într-un circuit de vânzări şi intrând în acest circuit, ele sunt cumpărate şi de răufăcători. Ei iau piesele avariate şi le refolosesc pe acelaşi tip de maşină, după care înscenează accidentul. Practic, maşina este „preparată” într-un service subteran, care lucrează pentru sistemele astea de fraudă,  se pun piese avariate şi se dă aparenţa de maşină lovită”, spune reprezentantul e-Claims Management.


Duios, daune plătim ... 


Asigurarea auto, ca linie de business, nu este profitabilă, indiferent că vorbim de România sau de restul Europei.

„Este imposibil ca într-o ţară unde, de exemplu, dauna media la RCA este 5.800 lei (aproximativ 1.500 euro) şi prima medie este 70 de euro, să realizez cum va supravieţui acest sistem. Calculele îmi arată că prima minima neta ar trebui sa fie 150 de euro, însă noi cumpărăm prime RCA în România cu 70-80 euro. Deci asta le spun şi eu asigurătorilor: dacă tot pierd şi pierd, de ce mai stau pe piaţă?”, spune Dima.

Se stăruie aşadar într-o situaţie în care nu numai că nu se obţine profit, dar cei care sunt tentaţi să comită astfel de fraude profită de multe slăbiciuni ale sistemului.

Extinzând acest exemplu la segmentul asigurărilor Casco, specialiştii spun că în foarte puţine cazuri şi implementând un control foarte avansat al costurilor de reparaţie se reuşeşte obţinerea de profit.

„Probabil că la ora actuală, peste 15% din despagubiri se acordă în cazuri de fraudă. Iar aceste linii de business sunt menţinute pentru că în general din asigurările auto se se câştigă notorietate, cotă de piaţă şi sprijin pentru vânzarea altor produse de asigurare. Fraudele se vor traduce însă în tarife mai mari la Casco şi trebuie subliniat că plătim cu toţii din cauza acestui fenomen. În momentul în care se plătesc daune pentru astfel de cazuri, este inevitabil că asigurătorul îşi va încerca să îşi recupereze pierderile”, spune Eclaims.

Adevărul nerostit de niciunul dintre asigurătorii este că această problemă şi-ar putea găsi o rezolvare destul de repede, dacă ar exista o voinţă comună.

„Principala vulnerabilitate a sistemului este lipsa comunicării şi lipsa unei baze de date comune. Implementarea unei astfel de baze de date ar fi foarte simplă, dar din păcate nu s-a reuşit să se ajungă la acelaşi numitor”, spune Moise.

O altă soluţie ar fi externalizeaza administrării daunele auto către firme independente, însă asigurătorii se tem că vor exista scurgeri de informaţii şi le vor fi furaţi clienţii.

„Asigurătorii noştrii nu au fost niciodată în stare să se aşeze la o masă şi să îşi discute şi să îşi rezolve problemele pentru că s-au gandit că astfel o să îşi fure clienţii. La noi la români a fost nevoie mereu să vină cineva dinafara, neutru, care sa ne aseze la masa. Aşa a fost şi în cazul creării unei bănci de date! Asigurătorii nu au cedat bazele lor de date din eternul motiv că o să li se fure clienţii. Aceştia uită că au un interes comun şi că ar putea face economii serioase, deoarece le-ar fi foarte uşor să identifice situaţiile în care se vrea comiterea unei fraude”, subliniază Dima.

Iniţiative la nivel de piaţă, privind crearea unei baze comune de date au mai existat, printre ele numărându-se şi cea a Greengrass Group. Această companie a încercat să cumpere informatii de la toţi asigurătorii, pe care apoi să le livreze tot acestora. Proiectul a eşuat.

Acum există o altă iniţiativă din partea Audatex, care este un sistem de evaluare al autovehiculelor şi care este folosit de foarte mulşi asigurători.

Nu în ultimul rând, s-a încercat la nivelul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA) extinderea bazei de date care să se alăture băncii de date CEDAM, însă nici acest proiect nu a fost dus la bun sfârşit.


Cum au rezolvat alţii problema

Frauda în asigurări s-a născut şi a evoluat odată cu această industrie, iar specialiştii spun că eradicarea completă a fenomenului este o utopie. Singura soluţie pragmatică este controlul cât mai strict al acestui fenomen.

Soluţia bazelor de date este folosită pe scară largă însă trebuie să se ţină cont de reglementări draconice în materie de protecţia datelor.


În Germania, de exemplu, sistemele de banci de date funcţionează într-un cadru foarte confidenţial tocmai pentru că există legi la nivel european, aplicabile şi în România, care instituie o serie de reguli privind lucrul cu date personale.

Cel mai mult s-a lucrat în Occident la modul cum sunt pedepsite acest tip de fraude.

Astfel, cea mai importantă decizie a fost schimbarea cadrului legislativ penal de aşa manieră încât anumite infracţiuni în domeniul asigurărilor să fiemult mai aspru pedepsite comparativ cu formele tip ale acestora. În România nu exista niciun fel de diferenţe din punct de vedere penal.

„În Occident s-au dezvoltat şi firme de detectivi sau de cercetare şi verificare de date. La noi departamentele anitfraudă  sunt foarte slabe în opinia mea, şi nu fac decât să legitimeze necesitatea de plată. Şi dacă departamentul intern de fraudă spune că trebuie să plăteşti, nu prea mai poţi face mare lucru”, spune Ion Moise.

Şi lucrurile nu se opresc aici. Se pare că foarte mulţi asigurători nu îşi trimit în judecată proprii angajaţi pe care îi descoperă că sunt părtaşi la fraudă, din dorinţa de a nu îşi strica imaginea.

În loc de încheiere

Cea mai recentă soluţie privind controlul acestui fenomen se referă la utilizarea unei aplicaţii de arhivare electronică a evenimentelor auto înregistrate de vehicule.
Conform reprezentanţilor Asisoft, o companie specializată în dezvoltarea de platforme informatice pentru companiile de asigurări, prin intermediul acestei aplicaţii s-au putut preveni în primele nouă luni ale anului pierderi de 15 milioane de euro la nivelul pieţei asigurărilor auto facultative.

„În momentul în care se asigură bunuri, înainte de încheierea asigurării, trebuie să se efectueze o inspecţie pentru a se vedea cu ce riscuri se confruntă asigurătorul şi care este valoarea reală asigurată. Nimeni nu mai dă însă bani pentru inspecţii de risc, din cauza crizei, şi asta, coroborat cu comiterea altor nereguli de către cei care fraudează, creează premisele necesare pentru comiterea de infracţiuni şi plata despăgubirilor”, subliniază Dima.

Soluţiile identificate de specialişti rămân însă un scenariu frumos în care foarte puţini asigurători se vor încadra. Şi asta deoarece foarte mulţi nu vând, de fapt, asigurări ci bilete de loterie. Atâta doar că la câştigurile „băieţilor deştepţi” contribuim cu toţii, fie că am cumpărat sau nu un bilet.