Senatorul UDMR Gyorgy Frunda afirmă că prin ieşirile publice din ultima perioadă şeful statului face o "presiune psihică" asupra populaţiei, încercând să influenţeze votul în favoarea PDL, însă nu va reuşi acest lucru din cauza antipatiei oamenilor faţă de Traian Băsescu.


Frunda a declarat, într-o conferinţă de presă, că ieşirile preşedintelui Traian Băsescu din această campanie reprezintă un amestec în alegeri, care, de fapt, va face rău PDL, transmite corespondentul Mediafax.

"Se amestecă în alegeri. Vrea să determine participarea pedeliştilor, dar eu cred că face rău PDL. Eu cred că are o atât de masivă antipatie preşedintele republicii, încât aceste apariţii ale lui nu aduc oamenii la vot pentru PDL sau ARD, ci din contră. (...) Face o presiune psihică asupra populaţiei, pentru a influenţa votul, dar e perdantă, după părerea mea. Ţine puţin cu ARD-ul, cel puţin în construcţia lui, dar cred că pierde cu asta", a spus Frunda.

Întrebat cum interpretează declaraţiile pe care le face preşedintele despre modul de desemnare a viitorului premier, Frunda a apreciat că acestea sunt "lipsite de fundament constituţional" şi incorecte. "Sunt lipsite de fundament constituţional. Ceea ce spune e absolut incorect, că va invita separat partidele. USL este înregistrată la tribunal, este o formă de asociere politică, în legea română, dacă-i place, dacă nu, trebuie să invite şi ARD, care este înregistrată, şi USL. Nu poate decide el", a conchis Frunda.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat că după alegeri va chema la consultări pentru desemnarea premierului numai partidele, dacă niciunul nu obţine mai mult de 50% din voturi, iar USL va trebui să accepte acest lucru, menţionând că problema partidelor din Uniune este încrederea reciprocă.