În același timp, veniturile nete consolidate ale Grupului au urcat la 45,4 milioane de euro, cu 62% mai mari decât în primul trimestru din 2012.

Rezultatele pozitive au fost înregistrate pe fondul unei atenții sporite acordate portofoliilor în întregul grup, precum și al strategiei de adaptare a serviciilor și produselor nevoilor clienților în noile condiții de piață.

Toate cele patru companii din cadrul Garanti Group România au înregistrat profit în primele trei luni ale anului: Garanti Bank – 8,4 milioane de euro profit net, mai mult decât dublu față de aceeași perioadă din 2012; Garanti Credite de Consum – 0,4 milioane de euro; Garanti Leasing – 0,7 milioane de euro; Garanti Credite Ipotecare – 0,4 milioane de euro profit net. Totalul activelor Grupului se situa, la finalul lunii martie 2013, la 1,69 miliarde de euro.

Grupul Garanti își continuă strategia pe piața bancară românească, cu un accent puternic pe adaptarea ofertelor în funcție de nevoile consumatorilor locali. Pentru noi este foarte important ca, în actualele condiții de piață, să reacționăm cât mai prompt și să cunoaștem în profunzime obiceiurile de consum ale clienților, pentru a veni cu servicii și produse competitive, pe toate canalele de distribuție: în agenții, prin Internet banking, ATM-uri, telefon mobil”, a declarat Ufuk Tandogan, CEO Garanti Group Romania.

Ne vom continua creșterea organică bazată pe gestionarea prudentă a riscului, ceea ce va duce la o dezvoltare sustenabilă pe termen lung. De asemenea, ne bucurăm de stabilitate și sprijin oferite de acționarul nostru, Turkiye Garanti Bankasi, care deține fonduri și know-how impresionante, într-un moment în care economia Turciei este în creștere accelerată”, a adăugat Ufuk Tandogan.

În prezent, Garanti Bank are o prezență națională prin intermediul celor 78 de agenții și canalelor alternative de servicii. Numărul bancomatelor BancoSmart a urcat la 246, fiind cea mai extinsă rețea națională de ATM-uri inteligente, în timp ce numărul de POS-uri a depășit  7.500.

Pentru primele trei luni din 2013, acționarul Grupului Garanti România, Turkiye Garanti Bankasi, a înregistrat un profit net consolidat de 1,18 miliarde de lire turcești (echivalentul a 516 milioane de euro) și active totale de 185,8 miliarde de lire turcești (echivalentul a 81,2 miliarde de euro).