Luna aceasta, Ford Motor a anunţat că va anula planificata investiţie de 1,6 miliarde de dolari într-o fabrică din Mexic şi va investi 700 de milioane de dolari în uzina sa din Michigan, SUA, unde vor fi angajate încă 700 de persoane. Anunţul vine după ce preşedintele ales Donald Trump a ameninţat că va impune taxe masive celui mai mare producător din SUA, General Motors, pentru că fabrică unele modele Chevrolet Cruze în Mexic.

Tot marţi, cei mai mari producători auto din Coreea de Sud au anunţat majorarea investiţiilor lor în SUA în următorii cinci ani şi posibilitatea construirii unei noi fabrici. Hyundai şi compania sa afiliată, Kia intenţionează să cheltuiasca 3,1 miliarde de dolari în SUA, cu un miliard mai mult decat în perioada 2011 - 2016. Hyundai ar putea produce modelul Genesis şi un SUV în SUA.

Pentru acest an, GM a programat cheltuieli de capital de aproximativ nouă miliarde de dolari, inclusiv pentru noile modele şi modernizarea fabricilor. SUA nu mai este cea mai mare piaţă auto din lume pentru GM, titlul merge spre China, unde producătorul auto va introduce anul acesta 18 modele noi sau restilizate.

GM a dat recent asigurări că va continua să investească în Mexic. În 2014, compania a anunţat că va investi cinci miliarde de dolari în noile fabrici din această ţară şi va crea 5.600 de locuri de muncă, scrie agerpres.