"Niciodată, vă spun acum aici, niciodată nu mă voi sustrage Justiţiei, chiar dacă voi fi condamnat. Trăiesc o dramă mare şi eu şi familia mea. De cine pot să fiu învinuit? De cine pot să fiu judecat în această ţară? Doar de familia mea, doar de directorii mei, doar de cei 2.100 de angajaţi pe care astăzi îi are compania Ana", a spus Copos, la terminarea şedinţei de judecată de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

El a susţinut că a investit 40 de milioane de euro în clubul de fotbal Rapid Bucureşti, bani aduşi din familie şi din companiile pe care le deţine, dar acum a fost obligat prin lege să ceară insolvenţa clubului, deoarece avea pierderi de 30 de milioane euro. George Copos a calificat drept 'o prostie' informaţia că la un hotel de-al său ar fi avut loc o întâlnire 'conspirativă' dintre mai mulţi inculpaţi în dosar şi George Becali, cel care a anunţat că nu se va mai întoarce în ţară dacă va fi condamnat la închisoare.

"În această ţară, nu mai putem face nimic, înseamnă că suntem hăituiţi, înseamnă că suntem urmăriţi şi nu mai ştim care este viitorul acestei ţări. Eu am făcut o imensă eroare când am intrat în politică", a susţinut Copos. Luni, un procuror DNA a solicitat curţii supreme ca George Copos, Mihai Stoica, Jean Pădureanu, Gheorghe Popescu, Gheorghe Neţoiu, Cristian Borcea, Ioan şi Victor Becali, implicaţi în dosarul transferurilor, să nu poată părăsi ţara. Unul dintre motivele invocate de DNA este faptul că avut loc o întâlnire între Gigi Becali, George Copos, Victor Becali şi Cristian Borcea.

"Cu câteva zile înainte de judecarea primului termen în recurs la ÎCCJ, inculpaţii Gheorghe Copos, Cristian Borcea şi Victor Becali s-au întâlnit într-o locaţie privată, aparţinând inculpatului Copos Gheorghe, cu Becali Gheorghe, inculpat care aşteaptă pronunţarea unei decizii definitive într-o cauză la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la Completul de 5 judecători, aspect care ridică serioase semne de întrebare cu privire la implicarea persoanei menţionate în afacerile judiciare ale inculpaţilor, cu atât mai mult cu cât acesta din urma (Gigi Becali - n.r.) a relatat că l-a sfătuit pe finul său, inculpatul Cristian Borcea, să părăsească ţara după condamnarea pronunţată de instanţa de apel, aspect confirmat în parte de inculpat", se arată în documentul DNA depus la ÎCCJ.

DNA a invocat şi faptul că inculpaţii din acest dosar au început să-şi înstrăineze bunurile sau solicită intrarea în insolvenţă a cluburilor de fotbal. "Pedepsele pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, cuantumul acestora şi atitudinea vehementă a inculpaţilor faţă de instanţa de judecată care a dispus pe baza probelor cauzei condamnarea lor impun luarea măsurii preventive faţă de aceştia, în vederea asigurării participării acestora la procedura judecării recursului, asigurându-se astfel împiedicarea sustragerii inculpaţilor de la judecata ori tergiversarea acesteia", se mai arată în cererea DNA.

Potrivit DNA, "inculpaţii Borcea, fraţii Becali şi Neţoiu au atacat în media judecătorii cauzei, proferând mai multe acuzaţii grave la adresa acestora, aspect care demonstrează tendinţa de nerespectare a autorităţii judiciare şi dispreţ la adresa actului de justiţie". Cererea DNA ca inculpaţii din dosar să nu poată părăsi ţara se va judeca pe 19 februarie, mentioneaza Agerpres in pagina electronica.