Printre cei 13 de artisti, in marea lor majoritate actori si cantareti, figureaza şi vedeta franceza Gérard Depardieu, devenit cetăţean rus în urmă cu doi ani şi declarat deja persona non grata în Ucraina la sfârşitul lui iulie.

Nici televiziunile şi nici cinematografele nu au dreptul să difuzeze filme în care apar respectivele personalitati, a precizat purtătoarea de cuvânt a Ministerului culturii de la Kiev, Darina Glouşcenko, adăugând că licenţele pentru aceste filme vor fi revocate în curând de agenţia ucraineană pentru cinema.

Interdicţia va afecta inclusiv filme din epoca sovietică, printre care şi cele în care apare fostul star din perioada URSS Mihail Boiarski, care figurează pe listă întrucât guvernul de la Kiev îi reproşează semnarea unei scrisori publice de susţinere a anexării Crimeii, a precizat Darina Gluşcenko.

De asemenea, cântecele artiştilor ruşi care se află pe listă nu vor putea fi difuzate nici la radio, şi nici la televiziune.

Astfel, legendarul Iosif Kobzon, acum deputat, supranumit "Frank Sinatra al URSS", este acum interzis pe posturile ucrainene, pe lângă faptul că este vizat de sancţiuni europene pentru susţinerea separatiştilor proruşi.

Relaţiile între Ucraina şi Rusia sunt la cel mai scăzut nivel după anexarea Crimeii în martie 2014, urmată de rebeliunea prorusă din estul Ucrainei, despre care Kievul şi statele occidentale susţin că ar fi susţinută militar de Kremlin. Conflictul armat s-a soldat deja cu peste 6.800 de morţi în 16 luni.