"Deocamdată am reuşit să aducem aproape de finalizare încă două capitole. Vor fi puse în dezbatere publică. Am reuşit să finalizăm caietul de sarcini pentru atragerea consultantului pentru restul de material şi sperăm ca într-un timp cât mai scurt, se lucrează la el, nu pot să apreciez în acest moment (când va fi gata n.r.). Noi am dori să finalizăm în această toamnă, dar nu va fi posibil, iar dorinţa noastră este să avem un material de calitate studiat şi nefiind presaţi în mod imediat de a o finaliza", a mai afirmat ministrul.

Acesta a precizat că securitatea energetică este pilonul central al viitoarei strategii energetice.

"Ne gândim la securitatea energetică, dar ne gândim şi la energie suportabilă, preţuri accesibile consumatorilor, la o dezvoltare economică echilibrată. Ne dorim să furnizăm energie care să permită dezvoltarea economică şi socială, dezvoltarea investiţiilor. Va trebui să facem cu toţii eforturi ca prin noile politici energetice să asigurăm productivitatea economiei europene. Ne propunem ca prin strategia energetică pe care o vom elabora să putem asigura utilizarea inteligentă a resurselor naturale", a explicat Gerea.

El a subliniat că România beneficiază de un mix energetic echilibrat, care trebuie menţinut.

"România a beneficiat de un mix energetic echilibrat şi vrem să construim şi să menţinem acest mix energetic din punct de vedere tehnologic şi vrem să dăm atenţie tuturor capacităţilor şi resurselor noastre. Vorbim des despre regenerabile, dar nu trebuie să uităm de energia nucleară şi tehnologiile curate pentru energia produsă pe bază de cărbune. Aceste tehnologii, dacă le vom utiliza cu inteligenţă, vom avea capacitatea să facem faţă provocărilor pe care le putem întâmpina atât din punct de vedere economic, dar şi climatic", a mai spus Gerea, citat de agerpres.