In ajunul summitului demografic, aflat deja la a doua editie si care se va desfasura în Germania, Philipp Rösler s-a pronunţat clar în favoarea unei imigraţii sporite, care ar putea fi promovată cu "oferta dublei cetăţenii, pe care ar trebui să o simplificam". Mai mult, el susţine un model de imigraţie asemănător cu cel canadian, în care imigranţilor din state terţe /din afara UE, n.r./ să li se ofere posibilitatea unei formări profesionale complete.

Premisele pentru articularea acestei culturi a primirii imigranţilor calificaţi, în special în profesiile de care este nevoie în Germania, pot fi susţinute cu uşurarea obţinerii cetăţeniei germane, a mai indicat ministrul. "Pentru aceasta, trebuie să luăm însă mai multe măsuri pentru o imigraţie dirijată în funcţie de cerere /.../ Economia noastră are nevoie de angajaţi calificaţi, pentru a rămâne competitivă şi capabilă de inovaţie. În primul rând, trebuie să ne exploatăm potenţialul intern şi pentru asta trebuie să aducem pe piaţa forţei de muncă mai multe femei calificate şi mai mulţi seniori cu experienţă", a precizat ministrul german al economiei, scrie Agerpres in pagina electronica.