Tranzacţia ar urma să genereze o creştere a venitului net ajustat al celor două multinaţionale, începând cu 2016, au anunţat, luni, reprezentanţi ai companiilor. Potrivit managementului fostului grup, tranzacţia nu va avea 'nici un impact asupra obiectivelor financiare stabilite pentru 2015 şi 2016 sau asupra planului de alocare a capitalului', informeaza agerpres.

Goodyear şi SRI au format o alianţa la nivel global în 1999, iar această alianţă a constat în principal în patru companii operaţionale de tip asociere (joint-venture), câte una în America de Nord şi Europa, şi două în Japonia.

'După ce, în ultimii 16 ani, am obţinut beneficii din această alianţă, Goodyear este acum bine poziţionat pentru a putea să urmeze o strategie pe cont propriu. Această rezoluţie de succes ne sporeşte flexibilitatea de a ne creşte profitabilitatea pe măsuri ce ne concentrăm pe obiectivul de a asigura o performanţă solidă şi valoare economică sustenabilă. Ne-am angajat să realizăm o tranziţie lină şi ordonată pe care clienţii noştri din America de Nord, Europa şi Japonia nici să nu o simtă. Acordul anunţat astăzi, atunci când va fi finalizat, va soluţiona şi dosarul de arbitraj deschis în ianuarie 2014. Acordul dă posibilitatea ambelor companii să evite costurile suplimentare şi nesiguranţa rezultate dintr-un proces de arbitraj', a precizat Richard J. Kramer, preşedinte şi CEO al Goodyear.

SRI (în prezent cu o cotă de 25 de procente) va achiziţiona cota de 75 de procente pe care Goodyear le deţine în Goodyear Dunlop Tires North America, Ltd. (GDTNA), care produce şi vinde în principal anvelope marca Dunlop în America de Nord, precum şi proprietatea totală asupra unităţii de producţie pe care această asociere o deţine în Tonawanda, N.Y. Goodyear îşi va păstra dreptul exclusiv de a vinde anvelope marca Dunlop atât pe segmentul de consum cât şi pe segmentul comercial pe pieţele de înlocuire din Statele Unite, Canada şi Mexic, precum şi către producători de vehicule din afara Japoniei, în aceste ţări. În plus, faţă de dobândirea proprietăţii depline asupra afacerii cu anvelope pentru motociclete marca Dunlop în Amercia de Nord, SRI va avea dreptul să vândă anvelope marca Dunlop către producători de vehicule din Japonia, în Statele Unite, Canada şi Mexic.

Goodyear (în prezent cu o cotă de 75 de procente) va achiziţiona cele 25 de procente pe care le deţine SRI în cadrul Goodyear Dunlop Tires Europe B.V. (GDTE). Goodyear îşi va păstra drepturile exclusive de a vinde anvelope marca Dunlop atât pe segmentul de înlocuire cât şi pe cel de echipamente originale, pe pieţele de consum, pe cele comerciale, pentru motociclete şi pentru curse din ţările europene unde actuala asociere deserveşte deja exclusiv piaţa. SRI va obţine drepturi exclusive de a vinde anvelope marca Dunlop în anumite ţări unde nu avea anterior exclusivitate în cadrul alianţei globale, incluzând aici Rusia, Turcia şi anumite ţări din Africa.

În asocierile din Japonia Goodyear (în prezent cu o cotă de 25 de procente) va achiziţiona cele 75 de procente pe care le deţine SRI în cadrul Nippon Goodyear Ltd., care deserveşte piaţa de înlocuire din Japonia cu anvelope marca Goodyear.

SRI (în prezent cu o cotă de 75 de procente) va achiziţiona cota de 25 de procente pe care Goodyear le deţine în cadrul Dunlop Goodyear Tires Ltd., care deserveşte piaţa pentru echipamente originale din Japonia cu anvelope mărcile Goodyear şi Dunlop.

Goodyear îşi va recâştiga drepturile exclusive de a livra anvelope marca Goodyear pe pieţele de înlocuire şi de echipamente originale japoneze. SRI va continua să aibă drepturi exclusive de a vinde anvelope marca Dunlop pe pieţele de înlocuire şi echipamente originale japoneze.

Tranzacţia nu va avea un impact asupra obiectivelor financiare deja existente ale companiei pentru anul 2015 şi 2016 sau asupra planului de alocare a capitalului. Aceste calcule sunt incluse în cele aproximativ 600 de milioane de dolari destinaţi pentru restructurările ce vor avea loc ca urmare a implementării planului de alocare a capitalului.

Goodyear va plăti de asemenea o datorie existentă de aproximativ 55 de milioane de dolari către SRI în decursul unei perioade de 3 ani de la data finalizării tranzacţiei. Ca rezultat al acestui acord, Goodyear va vinde cele 3,4 milioane de acţiuni deţinute din stocul comun cu SRI.

Goodyear se aşteaptă ca tranzacţia să conducă la creşterea câştigurilor din primul trimestru al anului 2016, datorate în principal eliminării taxelor din GDTE.

În baza planului operaţional al companiei din 2015, beneficiul anual la venitul net ajustat va fi de aproximativ 40 de milioane de dolari până la 50 de milioane de dolari (15-18 cenţi pe acţiune).