Browserele Google conduc după numărul de vizite către site-uri din SUA, pe segmentul PC şi pe cel al dispozitivelor mobile cumulat, scrie cotidianul Wall Street Journal, care citeaza un studiu Adobe.

Chrome şi Android aveau o cotă de piaţă de 31,8% în aprilie, în urcare de la 26% în aceeaşi lună a anului trecut.

Internet Explorer a pierdut teren în acest interval, de la 37% la 30,9%. Deşi cumulat Google ocupă prima poziţie, nu deţine cel mai popular browser pe niciunul dintre cele două segmente ale pieţei, PC şi dispozitive mobile.

Astfel, cel mai utilizat browser pentru PC este în continuare Internet Explorer, cu o cotă de piaţă de 43%, faţă de 31% pentru Chrome.

Pe dispozitive mobile, conduce browserul Safari al Apple, cu 59% din căutări, reflectând poziţia puternică a iPhone pe piaţa smartphone din SUA.

Google conduce pe ansamblu, întrucât Internet Explorer are o cotă foarte redusă pe piaţa dispozitivelor online, iar Safari nu are o prezenţă semnificativă pe PC-uri.

Creşterea cotei de piaţă ajută Google să obţină venituri mai mari din publoicitate şi aduce economii la sumele plătite către Apple şi Mozilla Foundation ca Google să fie motorul de căutare prestabilit în browserele celor două companii.