"Timp îndelungat, Coreea de Nord a rămas una dintre cele mai vaste zone cu date cartografice limitate. Astăzi, situatia a fost remediata", a anuntat pe blogul său Jayanth Mysore, un oficial de la Google Map Maker. Noua harta de la Google Maps a celui mai ermetic stat din lume a fost alcătuită de serviciul Google Map Maker cu ajutorul internauţilor, a imaginilor prin satelit si pe baza modelului oferit de enciclopedia pe Internet Wikipedia. Astfel, s-a ajuns la o  imagine mai detaliată a Phenianului, incluzând şcoli, hoteluri, spitale, o catedrală, o piaţă şi parcuri atât de o parte, cât şi de cealaltă a fluviului Taedong care traversează capitala.

Pe harta pot fi observate si alte cateva orase mari din Coreea de Nord, aeroporturi, o rafinărie, o instalaţie de cercetare nucleară şi, în special, pete gri reprezentând taberele regimului. De exemplu, la 100 de kilometri nord-est de Phenian, se observă lagărul N°18, identificat ca "gulag", iar în apropiere de frontiera chineză, lagărul de muncă N°22. Harta marchează cu precizie amplasarea unei fabrici farmaceutice, a uneia alimentare, a unei armurării şi barăci pentru paznici. Chiar si asa, noua harta, considerabil imbunatatita, a Coreei de Nord ramane sumara. 

Într-un raport publicat în mai 2011, Amnesty International afirma că lagărele de concentrare, al caror numar a crescut in ultimul deceniu, au fost extinse ca suprafata. Potrivit documentului, aproximativ 200.000 de oameni sunt închisi aici în condiţii "atroce". Coreea de Nord este considerata una ditnre cele mai izolate şi mai cenzurate tari din lume, accesul la Internet fiind destinat doar unei minorităţi infime de câteva sute de persoane din rândul elitelor şi studenţilor. In ceea ce-i priveste pe straini, acestia nu au, practic, niciun mijloc de a obţine informaţii legate de topografia, urbanizarea sau localizarea unor instalaţii strategice.

Publicarea hărţii nord-coreene intervine după ce preşedintele Google, Eric Schmidt, împreună cu fostul diplomat american Bill Richardson, au efectuat o vizită "umanitară privată" timp de trei zile în Coreea de Nord. La întoarcere, el a declarat că "decizia nord-coreenilor de a rămâne izolaţi în spaţiul virtual afectează doar universul şi creşterea lor economică", în timp ce "planeta devine din ce în ce mai conectată". Google a participat deja la dezvăluirea amplasării unor lagăre nord-coreene datorită serviciului de imagini prin satelit, Google Earth, utilizat frecvent de către ONG-uri pentru apărarea drepturilor omului.