Sistemul de operare Android, al Google, îşi extinde avansul în faţa Apple pe piaţa de software pentru telefoane mobile într-un ritm comparabil cu expansiunea Microsoft în anii '90, a declarat preşedintele Google, Eric Schmidt, citat de Bloomberg.


Explozia cererii pentru telefoane cu Android ajută Google să-şi majoreze cota de piaţă în detrimentul altor producători de software, a afirmat Schmidt. Android a avut o cotă de piaţă de 72% în trimestrul al treilea, comparativ cu 14% în cazul Apple, potrivit firmei de cercetare Gartner. În fiecare zi sunt activate peste 1,3 milioane de dispozitive mobile cu sistem de operare Android, a spus preşedintele Google.

"Este o schimbare uriaşă de platformă; este de o amploare înregistrată în urmă cu 20 de ani - Microsoft împotriva Apple. Câştigăm acest război destul de clar acum", a declarat Schmidt într-un interviu pentru Bloomberg. Remarcile şefului Google reflectă încrederea tot mai puternică a grupului în capacitatea de a atrage utilizatori şi publicitate, întrucât tot mai mulţi clienţi se orientează către dispozitive mobile în detrimentul PC-urilor tradiţionale.

Grupul pune gratuit Android la dispoziţia partenerilor hardware, precum Samsung, chiar dacă pierde bani, întrucât creşte cererea pentru anunţuri publicitare şi alte servicii online care aduc beneficii Google pe termen lung.