Cele trei canale ale televiziunii ERT, precum si radioul public vor inceta sa emita de la miezul noptii de marti spre miercuri si vor fi relansate la o data care nu a fost precizata, oricum, dupa reformele care prevad inclusiv o reducere de personal, a precizat purtatorul de cuvant al executivului elen, Simos Kedikoglou.

„Intr-un moment in care poporul grec este obligat la grele sacrificii, nu poate fi vorba de amanari sau de ezitari”, a adaugat el la postul public de televiziune. Dupa acest anunt, numerosi angajati ERT s-au adunat in fata institutiei, promitand sa combata aceasta decizie.

ERT numara 2.600 de angajati si beneficiaza de un buget anual de 300 milioane de euro. Suspendarea tuturor emisiunilor constituie una dintre cele mai spectaculoase masuri adoptate de guvernul grec in cadrul programului de austeritate impus de creditorii internationali ai tarii in schimbul ajutorului financiar acordat de UE, FMI si BCE.

In opinia lui Kedikoglou, grupul audiovizual public a devenit „un caz tipic de incredibile incuraturi” Decizia survine in contextul in care autoritatile elene au esuat in tentativa lor de a gasi un cumparator pentru compania de gaze naturale DEPA, una dintre societatile de stat vizate de programul de privatizare in curs de derulare si care ar urma sa aduca 1,8 miliarde de euro pana la sfarsitul lunii septembrie.