Pentru Madrid, totul a inceput in 2008, cu explozia bulei imobiliare. Gratie fondurilor europene de dezvoltare, dar si a unei cresteri mondiale viguroase, economia spaniola a cunoscut, incepand din 2001, o evolutie fara precedent, in special in constructii. Dar, la fel ca in Statele Unite, dezvoltatorii si bancile au incurajat populatia sa cumpere locuinte in conditii deosebit de avantajoase, uneori fara a solicita vreun avans sau cu dobanzi nesemnificative. 

Chiar si persoanele fara un loc de munca stabil, inclusiv muncitorii straini, au fost indemnati sa devina propritari. Cand criza creditelor imobiliare cu risc ridicat a trecut Oceanul, lovind Europa, piata constructiilor si-a schimbat brusc tendinta, la fel ca in Irlanda. Intre 2007 si 2009, preturile apartamentelor a scazut cu 20-25%.

La sfarsitul anului 2009, Spania numara 700.000 de locuinte fara cumparatori. Industria constructiilor a franat brutal, mii de muncitori, foarte multi cu imprumuturi bancare, ajungand in strada si in imposibilitatea de a-si plati ratele. Rezultatul: bancile s-au trezit, peste noapte, practic, cu mii de active imobiliare in brate. 

Caja Castilla-La Mancha a fost prima institutie de credit care, in 2009, a simtit dezastrul care urma sa vina. Intr-o prima etapa, Madrid a asigurat ca poate ajuta sectorul bancar fara sprijin extern, dar, intr-un final, s-a vazut nevoit sa bata la usa Mecanismului european de stabilitate, imprumutand in total 41 de miliarde de euro. Fireste, in schimbul unor masuri economice drastice si a reformelor structurale.

Programul de asistenta s-a incheiat in 2013. Dupa cinci ani de recesiune, Spania a revenit pe crestere: 1,4% in 2014, gratie masurilor de redresare. Somajul s-a redus, la randul sau, cu 400.000 de locuri de munca infiintate anul trecut.

Grecia are alta poveste. La inceputul acestui an, inainte ca partidul stangii radicale sa castige alegerile legislative, Comisia europeana anticipa o crestere a economiei elene de 2,5%, dupa 1% anul trecut si sase ani de recesiune. Dar, ajuns la putere, Syriza a contestat masurile de redresare si a promis o politica economica alternativa celei care, in cinci ani, a costat un sfert din avutia nationala a Greciei.

In opinia Syriza, cele doua programe de sustinere financiara nu au facut decat sa amplifice gradul de indatorare a statului elen, sarind de la 120% in 2010 la 175% in 2015. Liderii partidului au cerut masuri umanitare pentru a veni in ajutorul acelei parti a populatiei tarii care a fost puternic afectata de masurile de austeritate. Un discurs care a aruncat Grecia in recesiune si a dat peste cap calculele Bruxelles-ului.

Criza elena a avut insa alte cauze. Este vorba despre o economie care, in ultimii 20 de ani, a trait mult peste posibilitatile sale si in conditii de coruptie aproape generalizata. In ajunul legislativelor din 2012, spre exemplu, guvernul conservator a angajat mii de functionari pentru a-si asigura victoria in alegeri.

In plus, veniturile bugetare au fost prost gestionate: de la medicul privat la reparatorul de masini, nimeni nu platea impozite. Pe scurt, statului s-a indatorat la nesfarsit. Inclusiv pentru a cumpara armament. Din 2005 pana in 2008, Atena a contractat credite de 160 de miliarde dedolari pentru a achizitiona avioane de lupta, fregate si submarine.

In 2010, cand criza a lovit din plin, datoria elena atinsese 120% din PIB, cu un deficit bugetar de 13% din PIB. In aceste conditii, Atena a cerut ajutor european, cu un prim program de 110 miliarde de euro in 2010, plasat sub supravegherea troicii (FMI, BCE si UE), care a impus o serie de masuri de austeritate.

Astfel, Atena a fost constransa sa procedeze la suprimarea salariilor suplimentare, inghetarea veniturilor salariale si alocatiilor sociale pe o perioada de trei ani, majorarea TVA, a taxelor pe resedintele ilegale; a fost lansata o lupta impotriva fraudei si a evaziunii fiscale. Al doilea program de sustinere, de 130 de miliarde de euro, a fost semnat in 2012, insoti de alte masuri economice. Ambele se incheie la sfarsitul acestei saptamani.