El s-a declarat surprins de delaraţia ministrului Transporturilor, Ramona Mănescu, care a afirmat luni că este analizată oportunitatea reţinerii garanţiei.

GFR a depus o granţie de 10 milioane de euro şi a depus un avans de 20 milioane de euro într-un cont escrow, reprezentând 10% din valoarea acţiunilor CFR Marfă pe care urma să le preia. Dacă privatizarea s-ar fi încheiat cu succes, GFR trebuia să achite încă 172 milioane de euro.

Potrivit consultantului juridic care asistă GFR, întrucât privatizarea CFR nu s-a realizat garanţia trebuie recuperată de îndată, în timp ce banii din contul escrow ar trebui să fie disponibili în trei zile de la notificarea GFR.Consultantul juridic a adăugat că este analizată şi posibilitatea ca GFR să solicite daune, dar nu a fost luată încă o decizie.

Gruia Stoica a declarat că îşi doreşte ca privatizarea să fie dusă până la capăt. "Ne dorim să ducem această privatizare până la capăt. Este ceva de genul operaţie reuşită, dar facem tumori, vânzătorul nu şi-a îndeplinit câteva clauze contractuale", a afirmat Stoica într-o conferinţă de presă.

Anterior, proprietarul GFR a afirmat că analizează posibilitatea de a cere o ordonanţă preşedinţială în justiţie prin care privatizarea CFR Marfă să continue. Consultantul juridic al GFR a afirmat că Ministerul Transporturilor a început procesul de privatizare a CFR Marfă fără să aibă acordul băncilor creditoare ale CFR, adăugând că a fost informat de această situaţie abia luni.

Stoica a menţionat că 7 din cele 12 bănci finanţatoare ale CFR Marfă nu au fost de acord cu transferul de proprietate. El a reiterat că dacă procesul de privatizare va fi reluat, atunci GFR va participa din nou.

Privatizarea CFR Marfă nu s-a putut finaliza la termenul limită, luni, 14 octombrie, pentru că unele bănci creditoare ale CFR Marfă nu şi-au dat acordul pentru schimbarea acţionariatului, iar Consiliul Concurenţei nu a avut timpul necesar pentru a se pronunţa asupra tranzacţiei.

Anexa actului normativ pentru privatizarea CFR Marfă prevede că transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de 51% din acţiuni se realizează la data îndeplinirii cumulative a cinci condiţii: emiterea unei decizii din partea autorităţilor de concurenţă; finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra companiei la data semnării contractului şi definitivarea structurii capitalului social al societăţii în urma operaţiunii; obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai societăţii a unui acord cu privire la modificarea structurii acţionariatului societăţii, ca efect al încheierii contractului; creditarea contului vânzătorului cu toate sumele datorate de cumpărător şi semnarea declaraţiei privind transferul dreptului de proprietate asupra pachetului de acţiuni în registrul acţionarilor şi de acţiuni al societăţii.

Consiliul Concurenţei nu a putut da avizul până luni, instituţia cerând date suplimentare privind tranzacţia.

GFR a notificat în data de 24 septembrie Consiliului Concurenţei concentrarea economică pe care o va realiza prin preluarea pachetului de acţiuni reprezentând 51% din acţiunile CFR Marfă. Întrucât documentaţia depusă nu era completă, Consiliul Concurenţei a solicitat GFR transmiterea tuturor informaţiilor până pe data de 21 octombrie 2013.

Ministrul Transporturilor, Ramona Mănescu, a declarat luni seara că Grup Feroviar Român (GFR) ar fi putut plăti pentru acţiunile CFR Marfă, că ministerul a îndeplinit toate condiţiile pentru transferul de proprietate şi că procesul de privatizare va fi reluat.

"Cumpărătorul ar fi putut plăti astăzi, renunţând la condiţiile suspensive din contract. Au fost trei astfel de condiţii la care s-a făcut referire: finalizarea de către vânzător a conversiei creanţelor deţinute de stat asupra societăţii la data semnării contractului, condiţie îndeplinită de vânzător, o altă condiţie suspensivă se referea la avizul favorabil al Consiliului Concurenţei, aceasta fiind exclusiv în sarcina cumpărătorului, care ar fi putut face notificare imediat după ce a câştigat licitaţia (în luna iunie - n.r.), însă a făcut acest lucru la 22 de zile de la semnarea contractului (începutul lunii septembrie - n.r.), şi aceasta doar după ce a fost notificat de comisia de privatizare", a afirmat Mănescu.

În ceea ce priveşte a treia condiţie, respectiv obţinerea de către vânzător de la finanţatorii interni şi externi ai CFR Marfă a acordului de modificare a structurii acţionariatului companiei, Mănescu a spus că notificările au fost transmise de comisia de privatizare la timp, însă nu toate băncile au avizat favorabil până acum.

Ministrul Transporturilor a arătat că, în aceste condiţii, s-a aplicat prevederea din contract care spune că dacă în termen de 60 de zile nu sunt îndeplinite condiţiile acordul se desfiinţează.

În luna iunie, GFR a fost declarat câştigător în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni. Guvernul s-a angajat faţă de FMI ca, în cazul în care tranzacţia nu este finalizată, să vândă pachetul majoritar de la CFR Marfă unui alt investitor strategic, aminteste Mediafax.