Volksbanken, institutie detinuta de stat in proportie de 43%, a picat testele de stres în condiţiile în care Banca Central Europeană a identificat un deficit de capital de 865 milioane de euro. Pentru a trece testele de stres ale BCE, o bancă ar fi trebuit să menţină un capital core Tier 1 de cel puţin 8% în cel mai probabil scenariu economic pentru următorii trei ani şi un capital de cel puţin 5,5% potrivit unui scenariu advers.

Băncile cu deficit de capital trebuie, in urmatoarele doua saptamani, sa informeze cum intenţionează să rezolve aceasta problema.

Moody's apreciază că retrogradarea cu două trepte a ratingului de credit al Volksbanken a fost determinată şi de recentul anunţ privind restructurarea băncii. De asemenea, deficitul de capital de 865 milioane de euro reflectă diminuarea capitalului conform cerinţelor Basel III.