Garanti Bank a înregistrat în 2014 o creștere de 26,3% a veniturilor, față de 2013, ajungând la 539,2 milioane lei. În același timp, profitul net al băncii a ajuns la 9,4 milioane lei, după ce a absorbit impactul cerințelor prudențiale asociate cu sistemul bancar în 2014, rămânând în continuare profitabilă.

La rândul lor, instituțiile financiare nebancare ale Grupului au înregistrat profit net anul trecut: Garanti Credite de Consum – 13,9 milioane lei și Garanti Leasing – 11,1 milioane lei.

“Grupul Garanti și-a continuat dezvoltarea în 2014, într-un mediu economic caracterizat de provocări. Vom continua să le oferim clienților cele mai bune servicii, în funcție de nevoile fiecăruia, prin intermediul rețelei noastre de agenții, platformei online sigure, vastei rețele de ATM-uri inteligente, precum și echipei noastre calificate”, a declarat Ufuk Tandoğan, CEO Grup Garanti Romania.

Pe parcursul anului 2014, volumul total de credite al Garanti Bank a ajuns la 5,83 miliarde lei, înregistrând o creștere de 19,8% de la an la an.

Segmentul IMM-urilor a crescut cu 17,1% comparativ cu anul precedent, în timp ce segmentul corporate a avansat cu 7,8% în aceeași perioadă. La rândul său, segmentul de retail a urcat cu 31,4%, o contribuție având și fuziunea cu Garanti Credite Ipotecare. Depozitele clienților au înregistrat o creștere în volum de 66%.

În 2014, Garanti Bank a deschis șase agenții noi – patru în București, una în Cluj-Napoca și una în Timișoara –, ajungând la 84 la nivel național, și a extins reteaua de ATM-uri inteligente, având în prezent peste 300 de unități Bancosmart în toată țara. Mai mult, anul trecut, banca a emis obligațiuni corporative de 300 de milioane lei, pe Bursa de Valori București, cu o maturitate de cinci ani.

Grupul Garanti România este deținut de Turkiye Garanti Bankasi AS (TGB), a doua cea mai mare bancă privată din Turcia. În 2014, TGB a înregistrat un venit net neconsolidat de 3,2 miliarde lire turcești (5,15 miliarde lei). Activele totale ale TGB au ajuns la 218,9 miliarde lire turcești (352,02 miliarde lei), în timp ce contribuția la economie s-a reflectat printr-un portofoliu de credite (cash și non-cash) în valoare de 170,8 miliarde lire turcești (274,64 miliarde lei). TGB deservește peste 10 de milioane de clienți în zonele corporate, comercial, întreprinderi mici și mijlocii, precum și retail, cărora le oferă servicii financiare integrate.