Conducerile celor şase grupuri parlamentare din Camera inferioară a Legislativului au fost prezentate de liderii acestora în şedinţa de plen în care deputaţii depun jurământul de credinţă.

Liderul deputaţilor PSD, Marian Neacşu,
a anunţat că grupul social-democrat are în componenţă 160 de membri. Vicelideri au fost aleşi Anghel Stanciu, Laurenţiu Chirvăsuţă, Carmen Moldovan, Claudiu Manda, Sorin Stragea, Cornel Itu, Horia Grama, Violeta Tudorie, Florin Pâslaru şi Vasile Popeangă iar secretari - Sonia Drăghici şi Dumitru Chiriţă.

Preşedintele grupului PNL din Cameră, care are 100 de membri, este Dan Radu Ruşanu, vicelideri - Victor Paul Dobre, Mugur Cozmanciuc, Andrei Dominic Gerea, Daniel Budurescu, Mircea Roşca, Stelian Dolha, Ionuţ Stroe iar secretari - Bogdan Ţimbău şi Mircea Dolha.

Grupul PDL, cu 56 de membri, va fi condus de Mihai Stănişoară, ca vicelideri fiind desemnaţi Cezar Preda, Mihaela Stoica şi Tinel Gheorghe iar secretar - Cristian Popescu.

La PP-DD lider de grup a fost ales Radu Popa, vicelideri - Adrian Diaconu şi Cornel Comşa şi secretar - Liliana Mincă. Grupul are 47 de membri.

Lider al deputaţilor UDMR, în număr de 18, a fost ales Mate Andras Levente, vicelideri - Marton Arpad şi Szabo Odon, iar secretar - Molnar Szolt.

Grupul minorităţilor naţionale are 18 membri şi va fi condus de Varujan Pambuccian, lider, Ovidiu Gantz şi Adrian Merca, vicelideri, Mircea Grosaru şi Varol Amet - secretari.

Preşedintele grupului PC, care are 13 membri, este Bogdan Ciucă, vicelider - Florea Damian şi secretar - Andrei Tănăsescu.

PSD, UDMR şi minorităţile şi-au păstrat liderii de grup din fosta legislatură, iar deputaţii PNL şi PDL şi-au ales lideri noi.