"În România, când spui 'acorduri cu instituţiile financiare internaţionale', s-a obişnuit lumea să zici 'acord cu Fondul' şi acord dintr-ăsta, condiţionat. În luna august vor veni să discute articolul IV (de la FMI - n. r.). Vor face recomandări. Alt tip de acord cu Fondul, un stand-by, este imposibil să mai fie realizat în acest an din două motive: avem un deficit de balanţă de plăţi extrem de mic, sub 1%. Închipuiţi-vă, te duci la Fond şi îi spui 'Domnule, am o problemă'. 'Ce problemă ai?' 'Am o problemă externă, mi-e frică de criză'. 'Stai puţin, că ai 1%. Dincolo ai o ţară cu 14% deficit de cont curent (Brazilia n.r.)', cum am avut noi în 2008. Al doilea lucru care face dificil un acord de acest tip este că precedentul s-a încheiat cum s-a încheiat", a spus Isărescu, în conferinţa de prezentare a Raportului asupra inflaţiei, informeaza agerpres.

Guvernatorul BNR este de părere că FMI nu a uitat ''ce s-a întâmplat în 2015".

"Nu cred că o să vină Fondul aici şi va spune: 'Am uitat ce s-a întâmplat în 2015'. Începe discuţia de la 2014 - 2015: 'Ce n-aţi făcut? De ce n-aţi făcut? Hai să vedem care este situaţia'. Or, atmosfera în ţară este alta. Noi avem acum o opinie publică inflamată de faptul că aceşti domni îşi permit să se pronunţe şi asupra unei iniţiative legislative. Ne acoperim de ridicol spunând că s-au înţeles între ei, că au o conspiraţie", a explicat Mugur Isărescu.