Guvernul a modificat legislaţia audiovizualului stabilind, printre altele, ca preţurile oferite de intermediari, respectiv agenţiile de publicitate, clienţilor care doresc spaţii publicitare să fie confirmate în mod obligatoriu şi în prealabil cu radiodifuzorii, relateaza Mediafax.

Sumele aferente vor fi plătite direct de către beneficiarul publicităţii către radiodifuzor, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Andrei Zaharescu.

El a arătat că ordonanţa vizează "combaterea corupţiei şi a sistemelor subterane" de achiziţionare a spaţiului media prin practici netransparente şi anticoncurenţiale.

Zaharescu a adăugat că a doua categorie de schimbări vizează protecţia intreresului consumatorilor prin instituirea unor reglementări clare şi obiective privind accesul la programele de televiziune în condiţii de calitate.

"În acest sens, ordonanţa menţionează stoparea practicii funrizorilor de servicii de a efecvtua modificări în mod unilateral în grilele de programe fără a informa în timp consumatorii. Ordonanţa stabileşte ca serviciile de programe să fie ordonate în grilele distribuitorilor în funcţie de cota de audienţă, măsurată şi certificată de un organism independent", a spus Zaharescu.

Potrivit sursei citate, ordonanţa transpune în legislaţia naţională dispoziţii ale reglementărilor europene privind procedura transparentă de determinare a posturilor de televiziune ce fac parte din categoria "must carry". Astfel, distribuitorii de servicii sunt obligaţi să asigure aceeaşi calitate a semnalului, retransmis prin reţeaua lor pentru toate serviciile de programe.

Alte schimbări vizează modificarea criteriilor de stabilire a serviciilor de programe cu pondere semnificativă în formarea opiniei publice, acestea fiind programele de ştiri, analiză şi dezbateri politice sau economice.

Totodată, a arătat oficialul guvernamental, se modifică Legea audiovzualului în sensul că introducerea în instanţa judecătorească a contestaţiei privind deciziile de sancţionare emise de CNA suspendă efectele acestor decizii.

Ordonanţa stabileşte, de asemenea, cerinţele pentru dobândirea calităţii de membru al Consiliului Naţional al Audiovizualului, similar celor reglementate pentru toate celelalte autorităţii de reglementare şi supraveghere din România.

Astfel, candidaţii trebuie să îndeplinească cumulativ o serie de condiţii: să fie cetăţeni români cu domiciliul în România, să dispună de reputaţie, cunoştinţe teoretice şi experienţă profesională "adecvată naturii, extinderii şi complexităţii activităţii CNA" şi cu o vechime de cel puţin 5 ani în domeniul audiovizualului, să nu fie soţi, rude ori afini până la gradul al III-lea, inclusiv cu preşedintele României, preşedinţii Camerelor Parlamentului sau membrii Guvernului, să nu aibă cazier fiscal sau judiciar.

"Persoanele numite, potrivit legii, de către Parlament în funcţia de membru al CNA îşi păstrează această calitate, condiţiile de numire şi începerea mandatului rămânând supuse reglementărilor în materie în vigoare la data numirii", a spus Zaharescu.

Întrebat de jurnalişti de ce proiectul de ordonanţă de urgenţă nu a fost dezbătut public înainte să fie aprobat de Guvern, purtătorul de cuvânt declarat că nu are un răspuns în acest sens.

Întrebat de asemenea dacă ordonanţa prevede şi sancţiuni, oficialul guvernamental a răspuns negativ, spunând că, probabil, în Legea audiovizualului sunt prevăzute şi astfel de sancţiuni.