La începutul şedinţei de guvern, premierul le-a arătat miniştrilor un dosar care conţinea mai multe documente emise de Corpul de Control al Guvernului în urma unei cercetări efectuate la Hidroelectrica.

"Administratorul special are o mulţime de procese, pe care, din fericire, le câştigă, cu băieţii deştepţi şi cu reprezentanţii băieţilor deştepţi de la Hidroelectrica. În ultimii patru ani, nimeni nu a mai verificat nimic din ce s-a întâmplat acolo. Am raportul Corpului de Control pe care sigur îl vom trimite la DNA, la Curtea de Conturi, să vedeţi cum sub semnătura ministrului Videanu, a secretarului de stat Tudor Şerban, Hidroelectrica şi bugetul României au fost prejudiciate de sute de milioane de euro. Evident că banii ăştia acum sunt pe la domnul Videanu şi pe la PDL, dar trebuie recuperaţi şi trebuie traşi la răspundere penală cei care au beneficiat de aceste sute de milioane de euro", le-a spus Ponta miniştrilor.

Totodată, şeful Guvernului şi-e exprimat speranţa că Parchetul va avea timpul necesar să analizeze probele puse la dispoziţie de Corpul de Control.

"Îmi exprim speranţa că - uitaţi câte documente şi câte probe are Parchetul - la un moment dat va avea timp să le cerceteze, pentru că totuşi noi plătim ceea ce au furat alţii, iar acei <>, după ce au stat o lună, două, trei, mai ascunşi, şi-au dat seama că încă au protecţie şi începem să-i vedem pe la televizor dându-ne lecţii despre ce trebuie făcut”, a mai spus Ponta.

Hidroelectrica este deţinută de Ministerul Economiei şi se află în insolvenţă din iunie anul trecut, unul dintre motivele intrării în insolvenţă fiind contractele directe.