Trebuie să avem grijă să nu scufundăm sistemul bancar, întrucât mai multe bănci nu ar putea face faţă unor pierderi similare celor înregistrate în programul de plată anticipată derulat în 2011, a spus Varga, vineri, într-un interviu pentru postul de televiziune M1, citat de Bloomberg.

Băncile din Ungaria au pierdut 1,7 miliarde de dolari în 2011, după ce statul a impus ca instituţiile de credit să accepte plata anticipată de către persoanele care au împrumuturi ipotecare la cursuri sub cele de pe piaţa valutară. Peste 156.000 de credite au fost achitate prin acest program.

Premierul Viktor Orban a promis să reducă povara împrumuturilor ipotecare în valută asupra populaţiei. Partidul condus de Orban, aflat la guvernare, se va confrunta anul următor cu alegeri. Precedentele iniţiative ale executivului nu au reuşit să ajute circa 500.000 de persoane, care au credite de aproape 17 miliarde de dolari.

Ratele populaţiei au crescut puternic în urma deprecierii forintului în contextul crizei financiare, iar 20% din creditele ipotecare în monedă străină au devenit neperformante, potrivit datelor băncii centrale. Băncile, care au termen până la 1 noiembrie să prezinte soluţii proprii, vor rata termenul limită, a declarat joi Varga.

Ministerul Economiei lucrează "la capacitate maximă" la programul pentru împrumuturi ipotecare şi discută în permanenţă cu banca centrală. Guvernul va analiza propunerile la 30 octombrie. OTP, cea mai mare bancă din Ungaria după active, concurează în cea mai mare parte cu instituţii de credit străine, între care UniCredit, KBC, Erste Group Bank, Intesa SanPaolo şi Raiffeisen Bank International.

Programul de sprijinire a persoanelor care au contractat credite ipotecare în valută ar trebui să reducă ratele lunare cu 15-20% începând de anul următor, iar costurile să fie suportate de bănci, împrumutaţi, precum şi de stat, a spus vineri Varga, scrie Mediafax.