Rivalul său, Olli Rehn, actualul comisar european pentru economie, a renunțat să-și mai depună candidatura și a decis să concureze pentru alt post important economic sau diplomatic în viitorul executiv comunitar.

Decizia trebuie validată și de cei 400 de delegați ce vor participa pe 1 februarie la Congresul ALDE. Dar, potrivit unor surse din interiorul grupului liberal, clarificarea candidaturii a îndepărtat riscul unei implozii a acestui grup politic condus în Parlamentul European (PE) de către Guy Verhofstadt.

Candidatura lui Rehn, inițiată de liberalii britanici sprijiniți de cei germani, suedezi, letoni și estoni, nu a fost bine primită de unele formațiuni din ALDE, care în prezent este a treia forță politică în PE, dar în cele din urmă liberalii germani au tranșat disputa și au decis să-l sprijine și ei pe Verhofstadt.

La rândul său, Rehn a precizat pe site-ul partidului său că el și Verhofstadt au ajuns la concluzia că este mai bine să-și unească forțele și 'pentru succesul liberalilor europeni este important să obțină un sprijin cât mai larg în Europa'.

La președinția Comisiei Europene, deținută în prezent de portughezul José Manuel Barroso, și-au mai anunțat până în prezent candidatura actualul președinte al PE, germanul Martin Schulz, candidatul Partidului Socialist European (PSE), și grecul Alexis Tsipras din partea Stângii radicale. Verzii urmează să-și desemneze în scurt timp candidatul, iar conservatorii din Partidul Popular European (PPE) îl vor alege la începutul lunii martie.

Șefii de stat și de guvern din statele UE au promis că vor ține cont de rezultatul alegerilor europene atunci când îl vor desemna pe succesorul lui Barroso. Noul președinte al Comisiei trebuie validat și de Parlamentul European, relateaza Agerpres in pagina electronica.