Mai multe documente au fost făcute publice luni, potrivit site-ului databreaches.net, inclusiv ceea ce ar putea fi scenariul unui episod inedit al serialului ''Game of Thrones''. Acest mesaj este publicat la o săptămână după scurgerea unui alt scenariu al unui episod al serialului de succes produs de HBO.

Hackerii susţin că sunt în posesia unor documente şi date ''extrem de confidenţiale'', inclusiv contracte şi fişiere personale. ''Vrem XXX dolari pentru a nu mai face publice datele voastre'', cer piraţii într-o scrisoare prezentată în acest film, fără a specifica cifre, dar evocând jumătate dintr-un buget nespecificat pe care ei îl estimează între 12 şi 15 milioane de dolari.

''HBO cheltuieşte 12 milioane pentru cercetarea de marketing şi 5 milioane pentru reclamele la Got7 (sezonul 7 al ''Game of Thrones'')'', adăugă piraţii. ''Găsiţi-vă, prin urmare, un alt buget pentru anunţurile voastre!'', continuă ei. HBO a spus într-un comunicat că se aşteaptă la noi scurgeri din acest atac informatic asupra căruia este în curs o anchetă.

Postul de televiziune asigură că ''dacă s-a raportat că un număr de email-uri au fost făcute publice, revizuirea nu ne-a dat până acum niciun motiv să credem că întregul nostru sistem de mesagerie a fost compromis''.''Vom continua să lucrăm 24 / 24 cu societăţi din domeniul securităţii cibernetice şi cu poliţia pentru a rezolva acest incident'', adaugă comunicatul.