"Trebuie să dăm dovadă de calm, trebuie să dăm dovadă de înţelepciune, dar în acelaşi timp trebuie să le spunem cât se poate de elegant, de civilizat, de colegial, parlamentarilor maghiari că în situaţia în care vor continua cu gesturi ofensatorii la adresa instituţiilor fundamentale ale României şi ale poporului român vom fi nevoiţi să luăm şi noi atitudine. Atitudine înseamnă anumite rezerve în legătură cu relaţiile între cele două Parlamente, atitudini rezervate faţă de existenţa sau inexistenţa grupurilor de prietenie ... Dar înainte de a avea Parlamentul o reacţie, va trebui ca preşedintele Traian Băsescu să aibă o reacţie faţă de amicul său Viktor Orban, premierul maghiar, care se află - în umbră, poate - în fruntea acestor atitudini", a susţinut Haşotti.
  
Liderul senatorilor PNL a precizat că inclusiv UDMR ar trebui să aibă o atitudine pe această temă, dar şi PDL, care să discute la nivel de vârf cu reprezentanţii FIDESZ aflaţi în acelaşi grup politic în PPE.
  
Haşotti a fost întrebat dacă este de acord ca Parlamentul român să aibă o declaraţie politică pe această temă.

"O declaraţie politică are şi o valoare de simbol, eu spun încă mai mult, că trebuie să le transmitem colegilor maghiari, eventual prin această declaraţie, că noi nu mai putem tolera atitudini ostile faţă de poporul român şi faţă de instituţiile fundamentale ale statului, faţă de simbolurile poporului român. Altfel, vom fi şi noi nevoiţi să luăm atitudini politice şi parlamentare", a mai susţinut senatorul PNL.