El a arătat că, deşi unele oferte sunt atractive la o primă vedere, este bine să ne asigurăm că acestea au condiţii avantajoase pe întreaga perioadă a contractului şi că respectă prevederile legale în domeniu. Este vorba despre posibile oferte în care nu sunt cuprinse informaţii privind valoarea certificatelor verzi sau contribuţia de cogenerare. Iar orice promisiune de neplată a unor astfel de taxe venită din partea vreunui furnizor nu trebuie luată în considerare, pentru că nu respectă legislaţia în domeniu. Furnizorul nu poate scuti clienţii finali casnici de la plata acestor taxe, deoarece acestea sunt obligaţii stabilite prin lege, a susţinut şeful ANRE.

Havrileţ recomandă consumatorilor ca, în cazul în care aleg să încheie un contract cu un nou furnizor, să fie atenţi la preţ, la durata contractului, la condiţiile şi modalităţile de plată, la garantarea clauzelor contractuale privind drepturile şi obligaţiile, inclusiv la clauzele penalizatoare. Alte clauze contractuale care necesită atenţie sunt şi condiţiile în care părţile pot renegocia clauze din contract, condiţiile de încetare a contractului, precum şi clauze care pot produce efecte şi după încetarea contractului.

Orice promisiune de neplată a unor astfel de taxe venită din partea vreunui furnizor nu trebuie luată în considerare, pentru că nu respectă legislaţia în domeniu. Furnizorul nu poate scuti clienţii finali casnici de la plata acestor taxe, deoarece acestea sunt obligaţii stabilite prin lege, a adaugat Havrilet, intr-un interviu pentru agerpres.