Până în prezent, fostul secretar de stat i-a evitat pe jurnaliştii care o urmăresc, fara a reusi insa sa se si apropie de fosta Prima Doamna a SUA. In deplasari, Hillary răspunde rar la întrebările presei, dar în iunie a acordat interviuri presei din Iowa, New Hampshire, Nevada şi Carolina de Sud - cele patru state strategice unde vor avea loc primele consultări ale primarelor din 2016 şi care vor indica mersul campaniei.

Hillary Clinton este favorită la primarele democraţilor, dar numai 42% dintre americani o considera, potrivit unui sondaj CNN, demnă de încredere şi cinstită, o vulnerabilitate persistentă la fosta Primă Doamnă, asociată mai multor afaceri din anii 1990 sub preşedinţia soţului ei.

Hillary crede insa ca acest deficit de încredere este rezultatul "atacurilor constante puse la cale de dreapta". "Este o temă folosita de ani si ani împotriva soţului meu", a spus pretendenta la sefia SUA. "Sunt sigură că în cursul acestei campanii oamenii vor înţelege cine luptă pentru ei", a adăugat fostul secretar de stat.

"Oamenii trebuie să aibă încredere în mine şi au", a continuat Hillary Clinton, amintind că a fost aleasă şi realeasă senatoare.

Imaginea sa a avut de suferit după dezvăluirile privind folosirea exclusiva a unui cont personal de mail între 2009 şi 2013, cand a condus diplomatia americana, republicanii acuzând-o că vrea să evita regulile de transparenţă. "Tot ce am făcut era autorizat, nu erau nici legi, nici reglementări", s-a apărat Hillary. Într-adevăr, folosirea contului de mail privat este permisă, dar administraţia recomandă oficial folosirea mesageriei guvernamentale.

In acest context, democrata a reamintit că a predat Departamentului de Stat, pentru arhivare şi publicare pe internet, 55.000 de pagini de mesaje oficiale (restul a fost şters de serverele sale).