Conflictul dintre Washington si Beijing in domeniul industriei cinematografice s-a agravat pe fondul incasarilor record din China, care au atins 2,7 miliarde de dolari. Companiile americane primesc 25% din banii pe bilete, dar autoritatile chineze vor sa opreasca din aceasta suma un TVA de 2%. Hollywood considera insa ca o asemenea plata incalca acordul incheiat anul trecut. Unele firme, precum 20th Century Fox a refuzat, pur si simplu, sa primeasca veniturile realizate in China fara TVA, pentru a nu crea un precedent.

Merita mentionat ca, intr-un an, incasarile de casa au crescut in China cu 36,5%, ajungand la 2,7 miliarde de dolari in 2012. A fost al doilea an consecutiv cand acest indice a progresat cu peste 30%, potrivit datelor oficiale. In prezent, China dispune de aproape 12.000 de sali de cinema, dar numarul lor sporeste cu o viteaza uluitoare: cu 10 mari ecrane pe zi. „Daca acest ritm se mentine si in continuare, in cinci-sapte ani, veniturile chineze in acest domeniu le vor egala pe cele americane, ba chiar le vor depasi”, a afirmat directorul general al DreamWorks Animation, Jeffrey Katzenberg, citat de Financial Times.

Din totalul destinat companiilor de la Hollywood, Warner Bros ar trebui sa primeasca 31 milioane de dolari din incasarile realizate in China, Sony mizeaza pe 23 de milioane, Paramount pe 30 de milioane, Disney peste 30 de milioane, iar Universal pe aproximativ 34 de milioane. „Hollywood trebuie sa mearga in pas cu timpul”, crede producatorul Mark Pennell de la Beacon Films. Daca inainte SUA au detinut 65% din piata mondiala, aceasta cota a scazut acum la mai putin de 50%.