Un demers similar a fost lansat luni si de alti doi constructori auto japonezi, Nissan şi Mazda. Cauza: probleme la airbag.

În cazul Honda, vehiculele vizate, inclusiv modele Fit şi Accord, au fost asamblate în perioada august 2000 - decembrie 2005.

Tot din cauza unor probleme la airbag, Mazda va rechem la service 157.800 de vehicule iar Nissan - 755.000 de vehicule (128.000 în Japonia şi 627.000 în străinătate, dintre care 228.000 numai în America de Nord).

Într-un document remis Ministerului japonez al Transporturilor, cei trei constructorii auto au precizat că sistemul de umflare al airbagului din partea pasagerului faţă ar putea fi asamblat în mod defectuos, existând riscul unui incendiu.