La conferinta CES Asia, ce isi desfasoara lucrarile la Shanghai, Ho a relatat ca intreprinderea unde lucreaza s-a inspirat din filme SF, gen Matrix, pentru a anticipa trendurile si orientarile de business care vor fi cerute in lumea viitorului.

"Foametea, saracia, bolile sau moarte vor inceta mai fie o problema pana in 2035 sau peste 25 de ani", a afirmat reprezentantul firmei chineze. Potrivit spuselor sale, pe viitor va aparea posibilitatea de a incarca propria constiinta in lumea digitala.

O posibilitate care, a continuat Ho, va oferi copiilor sansa de a comunica pe messenger cu rudele decedate. E adevarat, a adaugat el, acest lucru va impune crearea unor uriase depozite de date, ceea ce,. pe viitor, ar putea deveni, una dintre preocuparile primordiale ale Huawei.

Ho a subliniat ca, de-a lungul timpului, s-a scris un volum important de romane SF, unde inteligenta artificiala distruge omenirea. In opinia responsabiiului de la Huawei, robotii ar putea, la un moment dat, sa extraga toate ideile si cunostintele necesare pe care le poseda oamenii, pentru ca, intr-un final, sa-i distruga.

De aceea, este nevoie de metode de protectie, iar compania Huawei lucreaza deja la acest subiect, a mentionat Ho.