Preşedintele Consiliului de Administraţie (CA) al CEH, Aurelian Ghimpău, declara, la finele lunii decembrie, că solicitarea Complexului Energetic Hunedoara de a fi deschisă procedura insolvenţei se impunea, dacă se iau în considerare rezultatele economice ale companiei.

Potrivit acestuia, CEH are datorii de peste 1,2 miliarde de lei. În opinia preşedintelui CA al CEH, intrarea în insolvenţă putea proteja compania, în paralel cu o posibilă redresare economică a acesteia, relateaza agerpres.