Potrivit unui raport publicat, astăzi, de World Economic Forum (WEF) din Geneva, Franța a căzut pe poţiţia 7 în clasamentul mondial WEF, după ce, în 2011, a ocupat locul 3. Un regres a făcut şi Suedia, care a căzut de pe locul 5 tocmai pe 9. Alte țări şi-au menţinut poziţiile anterioare, în clasament, sau au făcut progrese.

Primele două locuri sunt ocupate de Elveția şi Germania, în timp ce al treilea este rezervat Austriei, care, în acest an, a înlocuit Franța. Elveția a fost întotdeauna în partea de sus a clasamentului, de la prima ediție, de acum 10 ani. Totuşi, Elveția a înregistrat cu 2% mai puţine înnoptări, în 2012.

Spania, în ciuda problemelor economice, a devenit mai atractivă în ultimii doi ani, trecând de pe locul 8 pe 4, în vreme ce Regatul Unit ocupă poziţia a cincea, în clasament,venind de pe locul 7, din urmă cu un an.
Franța, pe locul 7, este urmată îndeaproape de Canada, iar Suedia și Singapore se situează pe locurile 9, respectiv 10. Egipt s-a “prăbușit” de-a dreptul, pierzând nu mai puţin de 10 locuri (poziţia actuală - 85).

Studiul  scoate în evidenţă faptul că turismul a rezistat relativ bine, anul trecut, în cele 140 de țări luate în calcul, în ciuda situației economice sărace, caracterizată printr-o creștere econmică fragilă, tensiuni macroeconomice și o rată ridicată a șomajului, în foarte multe țări.