Potrivit unor informatii publicate joi de revista Forbes, IBM se pregătește să concedieze 26% din cei 430.000 de angajați la nivel mondial, adică peste 110.000 de angajați în ceea ce ar urma să fie cea mai mare operațiune de acest fel demarată de IBM până acum.

Într-un comunicat de presă, un purtător de cuvânt de la IBM a precizat că în conformitate cu comentariile publice făcute de membrii echipei manageriale un număr mult mai mic de angajați ai IBM vor părăsi compania în cadrul unor acțiuni de 'reechilibrare', destinate să creeze noi locuri libere necesare pentru angajarea de noi talente.

'IBM nu face comentarii cu privire la zvonuri, nici chiar în cazul unora ridicole sau lipsite de fundament. Dacă cineva ar fi verificat informațiile disponibile în rezultatele noastre trimestriale, sau ne-ar fi întrebat, ar fi aflat că IBM a anunțat deja că a pus deoparte 600 milioane de dolari pentru reechilibrarea forței de muncă. Este vorba de echivalentul a câteva mii de angajați, o mică parte cifra vehiculată', se arată în comunicatul de presă.

În trimestrul patru al anului trecut, profitul IBM a scăzut cu 11% iar veniturile din operațiuni continue au coborât cu 12%, perioada octombrie-decembrie 2014 fiind al 11-lea trimestru consecutiv fără o creștere a veniturilor.