'Astăzi (n.r. luni) se va discuta admisibilitatea acestei cereri, dacă judecătorii pot lua în discuţie această cerere, pentru că trebuie îndeplinite nişte condiţii speciale. Contestaţia în anulare este o formă de rejudecare a cauzei, iar astăzi are loc o fază tehnică', a explicat Ioan Cazacu.

Acesta a amintit că din completul de 5 judecători care va lua în discuţie această cerere fac parte doi magistraţi care au decis şi condamnarea lui Adrian Năstase, relateaza Agerpres.

'Eu nu pun problema obiectivităţii celor două doamne, dar este un principiu vechi în justiţie că un judecător care ia o decizie într-o fază inferioară nu poate participa şi la judecarea unei faze superioare a procesului, pentru că ar fi vorba de autocenzură', a mai spus Cazacu.

Completul de 5 judecători al ÎCCJ a respins pe 9 ianuarie cererile de abţinere formulate de judecătorii Cristina Rotaru şi Ioana Bogdan, care au făcut parte şi din completul care a judecat 'Trofeul calităţii', astfel că acestea vor face parte şi din completul ce va judeca contestaţia în anulare ce va fi luată în discuţie luni.

De altfel, judecătoarea Ioana Bogdan, fost consilier al şefului Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Daniel Morar, a fost aspru contestată de Năstase şi avocaţii acestuia în timpul procesului pe fond.

Componenţa celor două complete de cinci judecători în materie penală, cât şi cele două complete de cinci judecători de civil, este stabilită la începutul anului judecătoresc de către conducerea ÎCCJ, iar dosarele care ajung la unul dintre aceste complete sunt stabilite aleator, prin sistemul informatic.