Piesele de mobilier returnate de consumatori vor fi selectate de asociații caritabile partenere.

Inițiativa Ikea face parte dintr-o campanie care pe de o parte ofera asociațiilor caritabile posibilitatea de a selecta cele mai bune piese returnate, și, pe de alta parte, trimite restul către reciclare, astfel încât să elimine orice impact negativ asupra mediului. Astfel, componentele de plastic și metal vor fi reciclate, iar componentele nereciclabile vor fi incinerate pentru a genera energie într-un mediu controlat, fără efecte negative.

„Ne dorim să oferim o soluție simplă de a refolosi și recicla mobilierul vechi, în mod responsabil, cu  grijă și respect față de oameni și față de resurse. Închiderea ciclului de viață a produselor de mobilier – fie prin refolosirea de către cei care au cea mai mare nevoie, fie prin reciclare – este în strânsă legătură cu obiectivele noastre de business. Responsabilitatea pentru oameni şi mediu este o prioritate pentru compania IKEA”, a subliniat Cornel Oprişan, Retail Manager IKEA România.

Toți cei care vor aduce mobilierul vechi la Magazinul IKEA vor avea la dispoziție un container special amenajat. Cei care vor dori să predea mobila, se vor putea adresa departamentului Relații cu Clienții, fie la telefon, fie direct în magazin. În schimbul fiecărui obiect predat, clienții vor primi câte un voucher de 20 de lei, în limita a 5 vouchere de persoană.

În plus, pentru a veni în întâmpinarea clienților care își doresc un brad natural de Crăciun, dar și o soluție pentru reciclarea acestuia, magazinul IKEA oferă posibilitatea reciclării brazilor. Astfel, membrii IKEA FAMILY care vor cumpăra un pom de Crăciun de la punctul de vânzare din fața magazinului IKEA și îl vor aduce după sărbători împreună cu bonul de casă, vor primi un voucher de 20 de Lei, valabil doar în magazinul IKEA. Brazii aduși de clienți în intervalul 3 ianuarie - 31 ianuarie vor fi colectați și predați unei companii care se ocupă de gestionarea deșeurilor.