Cenuşa şi gazele vulcanice produse de aceşti vulcani pot „mătura” viaţa pe suprafeţe întinse de pe Terra. Michael Thorne, seismolog la Universitatea din Utah explică unele dintre scenariile care ar putea produce aceste erupţii, scrie antena3, citand npr.org.

In opinia expertului, undele seismice pot indica ce se petrece la 3.000 de kilometri sub scoarţa Pământului, acolo unde inima planetei se întâlneşte cu mantaua. Thorne a studiat două aglomerări de rocă situate la graniţa dintre nucleul şi mantaua Pământului. Una dintre ele este situată sub Oceanul Pacific iar cealaltă sub Africa.

E adevarat, aceste aglomerari nu sunt o noutate pentru oamenii de stiinta, care stiu de existenta lor de aproape 20 de ani. Dar Thorne a fost singurul care a observat ceva deosebit.  „Cred că este primul studiu care demonstrează că aceste aglomerări se mişcă”, a declarat Thorne. Aglomerarea de rocă de sub Pacific, explica el, este formată din două părţi care se împing reciproc. Acolo unde ele se întâlnesc se formează o „băltoacă”.

„Îi spunem «băltoacă» de material parţial topit. Dar trebuie să vă imaginaţi că este foarte mare. Cea pe care am descoperit-o are o magnitudine de 10 ori mai mare decât oricare alta observată până acum”, a explicat Thorne. Mai exact, „băltoacă” este de mărimea Floridei, iar specialistul spune că mai există şi alte astfel de „băltoace”, mai mici, la marginea aglomerărilor. 

Specialiştii inclina sa creada ca respectivele „băltoace” reprezinte un fel de rădăcină, de sursa de alimentare a super vulcanilor. Cum ar fi, spre exemplu, Yellowstone, care a erupt de 3 ori în ultimele 2 milioane de ani. Cu toate acestea, Thorne  susţine că acest proces interesant este destul de lent, ceea ce înseamnă că de la formarea „băltoacei” până la erupţie ar putea trece 100 de milioane de ani. Thorne şi-a publicat observaţiile în Earth and Planetary Science Letters.