Cercetarea a fost condusă de Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor din Suedia și a presupus examinarea a 102 produse pe bază de orez disponibile pe piață. În multe dintre acestea, medicii au descoperit un nivel ridicat de arsenic, informeazăHealthyFoodTeam.com.

Având în vedere aceste rezultate, agenția a revizuit recomandările în ceea ce privește aceste alimente. Orezul, terciul din orez, tăiețeii și cerealele din orez nu ar trebui consumate de copii de mai mult de patru ori pe săptămână. Cea mai mare cantitate de arsenic s-a descoperit în rondele, care nu ar trebui să facă parte din alimentația celor mici sub nicio formă.

Emma Halldin Ankarberg, toxicolog al agenției din Suedia a afirmat că pentru adulți această gustare consumată cu moderație nu periclitează starea de sănătate, dar în cazul copiilor sub 6 ani ar trebui interzisă.

Arsenicul apare în mod natural în sol și este absorbit de plante. Totuși, orezul pare mai predispus să absoarbă și să rețină acest compus în comparație cu alte cereale. Consumată în cantități mari, substanța este cancerigenă și duce la dezvoltarea unor tumori la nivelul pielii, plămânilor, vezicii, precum și a ficatului și rinichilor.

Mai mult decât atât, expunerea constantă la arsenic contribuie la apariția bolilor de inimă și de ficat, diabetului și afecțiunilor la nivelul sistemului nervos, iar copiii sunt cei mai vulnerabili în fața acestor riscuri.