Aproape 40% din panourile fabricate la Sapoca, județul Buzău, merg la export către țările europene, la prețuri competitive cu cele ale produselor venite din China, adevărata concurență pentru producătorul român.

Fabrica de panouri solare este un 'start-up' realizat din fondurile europene pentru dezvoltare rurală pe un proiect în valoare de 300.000 de euro, fără TVA, din care 70%, respectiv circa 200.000 de euro au venit de la Uniunea Europeană, proiectul fiind depus pe măsura 312 "Sprijin pentru crearea și dezvoltarea de micro-întreprinderi" din PNDR.

"În 2013 am reușit să avem o cifră de afaceri de 400.000 de euro, iar anul acesta țintim un milion de euro cu ajutorul programului 'Casa Verde'. Suntem membri ANEIR și participăm în standurile românești la târgurile internaționale de prestigiu din Frankfurt, Kiev sau Milano din domeniul instalațiilor termice și sanitare și așa am reușit, în urma acestor târguri, să exportăm 10-15% din producția noastră, în Grecia, Italia, Croația și Moldova", a declarat Silviu Iordache, citat de Agerpres in pagina electronica.

Societatea produce două tipuri de instalații, respectiv colectori solari, care funcționează pe toată perioada anului, indiferent de temperatura de afară și panouri solare compacte presurizate, care produc apă caldă menajera timp de nouă luni pe an, atâta vreme cât nu sunt temperaturi de îngheț. O astfel de investiție îi ajută pe cei care instalează astfel de panouri să își reducă costurile cu încălzirea apei calde menajare cu 90%.

Tânărul antreprenor afirmă că fără fondurile europene nu ar fi reușit să dezvolte această afacere, mai ales că societatea a reușit să creeze și șase noi locuri de muncă pentru oamenii din zonă. El intenționează să mai atragă fonduri europene pentru dezvoltarea de noi produse, însă de această dată prin programul POS-CCE.

"Intenționam să mai luăm fonduri europene pe Cercetare-Dezvoltare, să dezvoltăm produse noi pe un proiect de 100.000 de euro, dar pe programul POS-CCE. De asemenea, suntem în derulare, în faza de achiziții a unor utilaje și dotări, pe un alt proiect mai mic, de 30.000 de euro, tot prin PNDR, dar prin Grupul de Acțiune Locală (GAL), pentru diversificarea gamei de produse. Vrem să producem, pe lângă panouri solare, și boilere termice, respectiv niște recipiente pentru stocarea apei calde. Aici vor fi fonduri europene în proporție de 85%", a adăugat Iordache.

Acesta afirmă că societatea activează pe o piață relativ virgină pentru astfel de produse, concurența reală venind însă din China, care aduce "produse foarte ieftine și de calitate îndoielnică".

"În România nu mai există producători pentru astfel de produse, iar în Europa sunt mai puțini de 30, însă concurența reală și puternică vine de pe piața chineză de unde ajung produse foarte ieftine, de calitate îndoielnică și nu din Europa, unde prețurile produselor de acest tip sunt cu 50-60% mai mari. Din păcate, nu exista nicio reglementare și nicio taxare antidumping. Noi importăm o parte din materia primă necesară, respectiv sticla pentru panouri solare, o aducem din China pentru că nu se face nicăieri în Europa și partenerii chinezi ne-au spus că ei primesc subvenții la exporturile pe care ni le fac nouă, iar acest lucru distorsionează piața europeană. Am reușit însă, în ultimul an, printr-un parteneriat direct pe partea de materii prime să aducem produsele noastre la prețuri competitive cu cele de pe piața chineză. Estimez că deținem o cotă de 40% din piață și lucrăm la 50% din capacitate, adică 300 de unități pe schimb", a spus antreprenorul buzoian.

Potrivit sursei citate, vânzările acestor produse se fac în general prin distribuitori în orașe cu un nivel mai ridicat din punct de vedere financiar, respectiv București, Iași, Constanța sau Râmnicu Vâlcea, și ajung ulterior în magazinele de bricolaj. Un procent de 5% din produse se vinde prin magazinul online, dar nu direct, la clientul final, ci tot distribuitorilor. În prezent, compania a livrat unui distribuitor 40 de unități mari pentru un parc solar din Iași, necesar producerii apei calde pentru o fabrică de procesare a cărnii, dar și Spitalului din Slobozia, 30 de unități mari. Cel mai mic panou solar produs de companie are 12 tuburi și costă în jur de 1.100 de lei (un tub are 10 litri), iar cel mai mare cu 30 de tuburi se vinde cu circa 3.000 de lei.

Cum a reușit tânărul de nici 30 de ani să dețină în cinci ani o afacere de un milion de euro? Analizând foarte bine piața, intuind oportunitatea și venind cu un produs unic, la un raport calitate/preț excelent.

"Ideea mi-a venit când se anunța programul Casa Verde, care încă mai funcționează, deși cu carențe grave, și mai ales pentru că se anunța o creștere a consumului de astfel de produse pe fonduri creșterii prețurilor la gaze. Eu vin din zona telecom, unde am lucrat 6-7 ani. Sunt antreprenor de la 20 de ani. Acesta este al doilea proiect pe care îl fac, primul a fost în zona serviciilor de telecomunicații. Am încercat să fiu și angajat o perioadă de 2-3 ani și mi-am dat seama că nu este de mine această îndeletnicire și am încercat din nou să fiu antreprenor. Deși nu am avut deloc experiență în acest sector, eu am scris proiectul, după consultarea ghidului de finanțare care este bine scris, proiect care a fost eligibil din prima și acum nu mă pot plânge în privința beneficiului. În acest moment mi se pare oportun, ca să ne diferențiem de concurenții noștri, să dezvoltăm produse noi, dar să venim și cu tehnici mai avansate pentru această gamă de produse", a menționat Silviu Iordache.

Ce sfaturi ar da tinerilor care vor să pornească pe acest drum al antreprenoriatului?

"Îi sfătuiesc pe tineri să își facă foarte bine temele, să analizeze foarte bine piața și produsul, ca atunci când vor scoate pe piață un produs, acela să fie unic și să aibă un raport calitate/preț excelent. Altfel, nu vor reuși să aibă succes. Acesta este secretul: să faci produse pentru care cerere există, concurența este relativ slabă, iar tu să reușești să faci ceva mai bun decât ceilalți, ceva competitiv în raport cu ceilalți producători", a adăugat Silviu Iordache.