La primele ore ale diminetii, cotaţia ţiţeiului light sweet crude a ajuns la 45,51 dolari, cu 85 de cenţi mai mult, sau 1,9%, faţă de valoarea înregistrată la ultima şedinţă. Petrolul marca Brent a crescut cu 62 de cenţi sau 1,4% până la 45,99 dolari/baril. Provincia Alberta, din vestul vestul Canadei, unde se extrage petrol din şisturile bituminoase, a fost devastată în ultimele zile de puternice incendii de vegetaţie, ceea ce a redus producţia de aur negru cu peste un milion de baril pe zi, echivalentul a peste o treime din producţia zilnică de petrol a Canadei.

"Preţul petrolului a crescut ca urmare a îngrijorărilor cu privire la impactul incendiilor din Alberta, Canada, asupra producţiei de petrol", au apreciat analiştii băncii ANZ.

De asemenea, pieţele petroliere urmăresc şi evoluţiile din Arabia Saudită, cel mai mare exportator mondial de petrol, unde sâmbătă regele Salman a anunţat o remaniere guvernamentală care include şi numirea lui Khalid al-Falih în fruntea unui super minister al Energiei, Industriei şi Resurselor Minerale. Anterior, politica petrolieră a Arabiei Saudite a fost coordonată de ministrul Ali al-Naimi.

"Arabia Saudită îşi va menţine politicile stabile în domeniul petrolului. Suntem hotărâţi să ne menţinem rolul pe pieţele energetice internaţionale şi să ne consolidăm poziţia de cel mai de încredere furnizor de energie", a declarat duminică Khalid al-Falih.

Începând din 2014, Arabia Saudită a convins Organizaţia Statelor Exportatoare de Petrol să adopte o strategie destinată apărării cotei de piaţă a cartelului în loc să reducă producţia pentru a contracara tendinţa de scădere a preţurilor. Comentariile lui Khalid al-Falih sunt în linie cu estimările analiştilor potrivit cărora remanierea guvernamentală nu va duce la o modificare a politicii petroliere a Arabiei Saudite, scrie agerpres.