Preşedintele Fondator al Partidului Conservator, Dan Voiculescu, spune că înăsprirea pedepselor pentru evaziune fiscală şi înfiinţarea unui corp al controlorilor anti-evaziune ar diminua mult acest fenomen.

În plus, Dan Voiculescu susţine că înăsprirea pedepselor pentru evaziune fiscală era o măsură absolut necesară.

"Neexistând voinţă politică şi nici posibilitate de a rupe ghemul de interese, atunci gândirea mea a fost relativ directă. Putem doar să înăsprim drastic pedepsele, astfel încât directorul de la fabrica de pâine să se gândească dacă merită să facă 20 de ani de închisoare pentru evaziune fiscală", spune Dan Voiculescu.

Oficial, evaziunea fiscală este de 20 de miliarde de euro. În realitate, se apropie de 40 de miliarde de euro, incluzând şi munca la negru.

"M-am gândit care este motivul pentru care un stat democratic şi european nu are interesul să reducă evaziunea fiscală. Concluzia mea a fost că nu există un interes al statului. Există o sumă de interese ale unor oameni, care sunt pe anumite funcţii, şi care sunt într-o încrengătură de interese, şi care astfel încât evaziunea fiscală nu poate fi stopată. Mergând mai departe, mi-am dat seama că cele două probleme majore sunt - la o voinţă politică de fier, care ar trebui să fie a premierului, pentru stavilirea fenomenului de evaziune fiscală şi, cea de-a doua, o chestiune foarte pragmatică, lipsa de personal", a adăugat Voiculescu.

Preşedintele Fondator al Partidului Conservator nu este de acord însă cu impozitarea tuturor veniturilor, aşa cum a propus preşedintele Traian Băsescu.

Dan Voiculescu speră că în viitorul apropiat va fi înfiinţat un corp al controlorilor antievaziune.

Informaţia a fost prezentată în ediţia de sâmbătă a emisiunii Income magazine, de la Antena 3.