"În urmă cu câteva zile am finalizat procedura de reorganizare datorită aplicării hotărârii de Guvern din luna iulie. A fost o ocazie de a schimba puţin organigrama INS, în urma reorganizării s-au pierdut posturi de execuţie", a afirmat Andrei într-o întâlnire cu jurnaliştii.

Din 2.159 de posturi în INS la nivel naţional, au rămas 1.899 de posturi, iar în aparatul central numărul posturilor s-a redus de la 707 la 537, acestea fiind doar cele vacante. Ca urmare, s-au redus 19 posturi de conducere, ajungând la 64, iar persoanele au rămas în cadrul instituţiei.

Totodată, INS a creat o direcţie de comunicare, condusă de Cătălin Raiu, fost consilier la Secretariatul de Stat pentru Culte. "Departamentul se numeşte de comunicare, dar vreau să existe un grup de statisticienti care să prezinte într-o formă mult mai prietenoasă datele statistice pe care INS le realizează. Institutul produce foarte multe date, de foarte bună calitate, dar nu le prezintă la nivelul aşteptat de utilizatori", a spus Andrei.

Instituţia a creat şi o unitate de politici publice, care va avea sarcini foarte precise. "Nu putem avea o dezvoltare eficientă dacă nu avem o strategie practică care să ţină seama şi de sursele de finanţare. Fondurile europene care vor fi alocate pentru perioada 2014-2020 vor reprezenta o sursă importantă pentru dezvoltarea institutului", a precizat şeful INS.

El a spus că institutul trebuie să ţină seama de tendinţele pe plan european şi mondial. "Vom avea o scădere a posturilor de obţinere a datelor statistice şi o creştere a fiabilităţii pentru anumiţi indicatori statistici", a mai spus Andrei, citat de Mediafax.