Astfel, în perioada 7 mai 2012-17 septembrie 2013, Corpul de Control al prim-ministrului a depus la organele de cercetare penală 30 de plângeri, prin care au fost sesizate 228 posibile fapte penale privind fraudele sau neregulile constatate în ministere, autorităţi şi instituţii ale administraţiei centrale şi locale, companii naţionale subordonate acestora.

Din totalul celor 30 de plângeri, 26 au fost transmise la Direcţia Naţională Anticorupţie (DNA), iar 4 au fost direcţionate către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. La DNA au fost sesizate nereguli la Agenţia Domeniilor Statului, Poşta Română, Fabrica de Timbre a Poştei, Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, Depatamentul pentru Românii de Pretutindeni, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, Autoritatea pentru Achiziţiile Publice, Administraţia Fondului pentru Mediu, Ministerul Sănătăţii, Sala Palatului, Româniafilm, Conpet, Hidroelectrica, Oficiul pentru Drepturi de Autor, CE Oltenia, Administraţia Bazinală de Apă Mureş, RATB, RADET, Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Educaţiei, Conversmin, Metrorex şi instituţii publice implicate în restituirea unui teren din Bucureşti, iar la Parchet au fost reclamate nereguli la Ministerul pentru Societatea Informaţională, Ministerul Mediului, Primăria Piatra-Neamţ şi Administraţia Fondului pentru Mediu, Primăria Teişani (Prahova).

În acelaşi timp, 12 ministere şi departamente conduse de miniştri delegaţi au depus la rândul lor 364 plângeri penale/sesizări la DNA, Parchet şi structuri teritoriale subordonate acestora vizând nereguli la clubul Olimpia Bucureşti, complexul sportiv Bascov, CE Oltenia, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, RAAN, ISU Constanţa, Arhivele Naţionale, Oltchim, CN Cuprului, Minvest, Iprochim, Cuprumin, ambasade şi consulate, Romsilva, Spitalul Bagdasar Arseni Bucureşti, Spitalul de Urgenţă Focşani, Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, Spitalul de Urgenţă Cluj-Napoca, Agenţia de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură, SC Mamaia, unităţi militare, relateaza Mediafax.