Marţi dimineaţă, şeful diviziei din Rusia a Intesa Sanpaolo, Antonio Fallico, a afirmat că este probabil ca subsidiara să caute să achiziţioneze o altă bancă din Rusia. Declaraţia a fost făcută în marja Forumului Economic gazduit de oraşul Soci. Intesa Sanpaolo SpA a renunţat recent la intenţia de a-şi uni forţele cu Generali SpA, a treia mare companie europeană de asigurări, apreciind că o astfel de alianţă nu ar crea valoare pentru acţionarii săi.

Luna trecută, banca anunţase că este în căutarea unei posibile "combinaţii industriale" cu Generali, după ce surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul au declarat că Intesa ia în considerare preluarea integrală a Generali, într-o tranzacţie care ar crea un gigant financiar, cu o capitalizare de piaţă de peste 60 de miliarde de euro.

Printre criteriile anunţate de Intesa pentru posibile opţiuni de fuziuni şi achiziţii (M&A) se află crearea de valoare pentru acţionarii săi şi intenţia de a-şi menţine ridicat indicele de adecvare a capitalului. Banca a precizat că va continua să-şi extindă divizia de gestionare a averii (wealth management) şi cea de asigurări.

Intesa Sanpaolo şi Generali au o prezenţă importantă şi pe piaţa din România, aminteste agerpres.