În primele şase luni ale acestui an, investiţiile în parcurile eoliene offshore din Europa au atins nivelul record de 14 miliarde de euro, depăşind suma de 13,3 miliarde de euro investită în 2015. Cea mai mare parte din noile investiţii a mers în Marea Britanie, care a atras 10,4 miliarde de euro, Germania a beneficiat de investiţii de 2,5 miliarde de euro, Danemarca a atras 999 milioane de euro, iar Finlanda restul de 121 milioane de euro, susţine WindEurope, relateaza agerpres.

Cu toate acestea, WindEurope se aşteaptă ca numărul parcurilor eoliene offshore din Europa conectate la reţea să scadă în acest an din cauza incertitudinilor cu privire la politicile guvernamentale de sprijin. "Numărul noilor proiecte în Europa nu este suficient şi există riscul ca aceasta să îşi piardă avantajul competitiv pe segmentul parcurilor eoliene offshore dacă nu vedem noi angajamente în curând", a declarat un purtător de cuvânt de la WindEurope.

În prima jumătate acestui an, numărul turbinelor eoliene offshore conectate la reţea în Europa a scăzut cu 78% comparativ cu perioada similară a anului trecut, susţine WindEurope, în condiţiile în care Germania şi Olanda au fost singurele ţări care au finalizat instalaţiile în acest an. În total, în apele costiere din 11 state din Europa există 3.344 de turbine eoline offshore, cu o capacitate combinată de 11,538 GW.

Analiştii de la Bloomberg New Energy Finance sunt de părere că este puţin probabil ca în 2016 investiţiile globale în energiile regenerabile să se ridice la nivelul record de anul trecut, în condiţiile în care, în primele două trimestre, au scăzut cu 23%, până la 116,4 miliarde de dolari.