Administratorii fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) nu vor mai putea să investească, de la 1 ianuarie, în titluri emise de societăţi din domeniul imobiliar sau în instrumente financiare securitizate, după ce autoritatea de reglementare va adopta un proiect de normă în acest sens. Prin modificările şi completările aduse proiectului în ceea ce priveşte gama de investiţii eligibile, CSSPP vrea să impună fondurilor de pensii private obligatorii (Pilonul II) restricţii în cazul investiţiilor private de capital sau investiţiile în acţiuni, obligaţiuni şi titluri de participare emise de entităţi special create pentru dezvoltarea proiectelor de infrastructură. De asemenea, autoritatea va impune restricţii în privinţa investiţiilor în companii care desfăşoară activităţi în domeniul imobiliar sau în instrumente financiare securizate emise în baza Legii 31/2006 privind securizarea creanţelor.

„APAPR a susţinut menţinerea claselor alternative de active în cadrul universului permis de investiţii (private equity, mărfuri, real estate, fonduri diverse), întrucât prezenţa lor aici asigură premisele unei mai bune diversificări pe viitor, când fondurile vor mai creşte şi vor câştiga şi la capitolul sofisticare şi maturizare. Pe de altă parte, alocările fondurilor de pensii sunt în prezent zero pe cea mai mare parte din aceste clase alternative de active, astfel că miza reală nu este menţinerea sau eliminarea lor, ci stabilitatea şi predictibilitatea legislativă de care managerii de investiţii ai fondurilor noastre au nevoie pentru a-şi face treaba”, a declarat Mihai Bobocea, consilier al Boardului APAPR, asociaţia profesională a industriei de pensii private.