SPRD Gold Trust, cel mai mare fond din lume cu investitii in aur, a anuntat marti ca rezervele pe care le gestioneaza au coborat la cel mai mic nivel din 30 ianuarie 2009. La incheierea cotatiilor de luni, fondul s-a vazut nevoit sa vanda 3,3 tone de aur, activele lui micsorandu-se, astfel, la 849,91 tone. De la inceputul anului, din cauza retragerii investitorilor, activele fondului s-au diminuat cu peste 500 de tone, cea mai puternica si de durata cadere a acestui indice din intreaga istorie a companiei.

De altfel, toate fondurile ETF s-au confruntat cu o masiva retragere de mijloace. Potrivit agentiei Bloomberg, activele aflate in gestionarea acestor fonduri s-au redus, din inuarie anul curent, cu 783 de tone, pana la 1848 tone, valoare minima din martie 2010. Un volum identic rezervelor de aur ale Japoniei, care ocupa locul noua in lume.

Nu mai sunt interesate de aur nici fondurile speculative, hedge funds. Conform datelor oficiale americane, in saptamana incheiata in 19 noiembrie, volumul pozitiilor acestor fonduri s-a redus cu 20%, la 44.300 de futures si optiuni – cel mai coborat nivel din 9 iulie. In schimb, a sporit cu 16% volumul pozitiilor scurte, cel al pozitiilor lungi micsorandu-se cu 2,5%.

Aceasta lipsa de interes al investitorilor fata de metalul galben coincide cu scaderea preturilor la aur. Astfel, metalul galben a atins 1228,73 dolari/unci, pentru ca marti el sa urce usor, la 1246 dolari, dar fara a se inscrie pe o tendinta ferma de apreciere.

Principala cauza a situatiei create rezida, in opinia investitorilor internationali, in temerile deflationiste tot mai accentuate. O teama confirmata de datele statistice ale UE si ale Departamentului american al muncii. In UE, inflatia a fost, in luna octombrie, de 0,7%, cea mai scazuta valoare din noiembrie 2009. In timp ce in SUA, preturile de consum au crescut luna trecuta cu 1% in expresie anuala, cu 0,2% mai putin decat indicele pe septembrie.

Or, spune Ariel Chernoi, de la Allianz Investments, riscurile inflationiste reprezinta, in mod traditional, principalul stimulent al cererii de aur. „Cand investitorii nu mai sunt nelinistiti de scumpirea produselor, cererea de aur scade”, a explicat analistul.