Întrebat dacă Năstase îşi poate regăsi acel loc în PSD, Iliescu a declarat: "De ce nu? Sigur".

El a arătat că nu doreşte, însă, să facă speculaţii referitoare la ceea ce se va întâmpla la Congresul PSD din aprilie.

Întrebat dacă revenirea lui Năstase în PSD se va face la acest Congres din aprilie, Iliescu a spus: "Poate, nu ştiu. De ce să facem speculaţii?".

"E un om cu merite pe care nimeni nu le poate contesta şi cu calităţi deosebite. Nu-s mulţi politicieni în această ţară care să aibă pregătirea, orizontul, experienţa unui om ca Năstase. Vor judeca fiecare aşa cum trebuie", a spus Iliescu.