Ministrul Agriculturii a precizat însă că în prezent cercetarea agronomică românească se confruntă cu mai multe probleme, precum subfinanţarea, datorii mari la bugetul de stat şi plecarea cercetătorilor.

Aceste probleme ar putea fi rezolvate, în opinia lui Achim Irimescu, prin trecea cercetării din subordinea Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice (ASAS), unde se află în prezent, în acea a Ministerului Agriculturii, în cadrul unei noi înfiinţate Agenţii Naţionale pentru Managementul Cercetării şi Dezvoltării Agricole, aşa cum prevede un proiect de lege aflat în dezbatere publică.

"Pentru o finanţare corectă, singura şansă este ca cercetarea să revină în subordinea Ministrului Agriculturii, ca să răspundă cerinţelor agricultorilor. În prezent avem o mare problemă cu cercetarea agronomică românească: subfinanţarea, datorii mari la buget, părăsirea sistemului de către cercetători", a subliniat sursa citată.

Achim Irimescu a adăugat că în condiţiile în care cercetarea se află în subordinea ASAS, acesta nu are niciun contact cu instituţiile de la Bruxelles şi nu participă la dezbaterile Politicii Agricole Comune (PAC).

"Deci cercetarea românească este ruptă total de PAC şi ceea ce se întâmplă la Bruxelles. Ministerul Agriculturii este cel care reprezintă România în discuţiile privind PAC şi cercetarea, în varianta în care va reveni în subordinea ministerului, pe lângă o finanţare foarte bună, va avea şi marea şansă să beneficieze de participarea directă în procesul de reformă a PAC", a conchis Irimescu, citat de agerpres.